Emoții la absolvire trăite intens de mediciniști
- 273 views
Marcăm un început şi nu un sfârşit, un bun venit în marea comunitate a medicilor și a farmaciștilor, dobândit cu multă muncă, responsabilitate şi dăruire de sine. Astăzi, plini de emoţii, absolvenții Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, promoția anului 2016, au depus Jurământul de medic și farmacist.
Rectorul Ion Ababii a fost cel care a deschis ceremonia festivă și, pe lângă urări de bine, a îndemnat absolvenții să devină promotori ai frumoaselor tradiții universitare: „Să nu uitaţi nicicând că faceți parte din familia Universității, care poartă numele marelui Nicolae Testemițanu, iar uşile Alma Mater vor rămâne întotdeauna deschise pentru Dumneavoastră!”. De asemenea, academicianul a mai subliniat că, odată cu rostirea Jurământului, tinerii medici și farmaciști fac un nou pas în cariera profesională. „Bucuria de a salva vieți și de a alina durerea ne deosebește de specialiștii din alte domenii. Prin acest legământ ne asumăm datoria de a sta de veghe la sănătatea pacienţilor, indiferent de naţionalitate, confesiune, origine etnică, apartenenţă politică și statut social”, a mai menționat profesorul Ion Ababii.
Cu un mesaj de felicitare a venit și ministrul sănătății Ruxanda Glavan, care și-a exprimat aprecierea și înțelegerea pentru munca depusă de proaspeții absolvenți. „Astăzi, deveniți oficial - medici și farmaciști! Drumul continuă. Calea spre performanță nu este deloc ușoară, însă vă asigur - cu cât mai dificilă este, cu atât mai dulci sunt clipele de izbândă și succes”, a enunțat ministrul. De asemenea, Ruxanda Glavan i-a asigurat pe noii membri ai comunității medicale de toată susținerea sa și i-a îndemnat să vină cu idei inovatoare pentru a contribui la dezvoltarea sistemului național de sănătate.
Viceministrul educaţiei Vasile Marina, prezent la evenimentul solemn, i-a îndemnat pe tinerii doctori și farmaciști să fie perseverenți și să depună eforturi pentru o dezvoltare profesională continuă.
Rând pe rând, studenţii de la cele patru specialităţi: Medicină generală, Sănătate publică, Stomatologie și Farmacie, au adus mulţumiri administrației Universității, profesorilor, colegilor, părinţilor, celor care au crezut cu adevărat în ei şi i-au susţinut pe tot parcursul anilor de studii. „Astăzi este abia începutul unui nou capitol din cartea vieţii noastre. Dacă avem un scop, trebuie să mergem spre el, chiar dacă întâmpinăm mari greutăţi. Le doresc colegilor mei realizarea celor mai îndrăzneţe vise şi un viitor plin de descoperiri. Pe profesorii noştri îi asigurăm că, cunoştinţele noastre urmează a fi demonstrate prin succesele şi realizările de viitor”, a spus Tatiana Malcov, absolventa Facultăţii de Medicină nr. 1.
Mediciniștii au fost și astăzi originali. Pentru că unul dintre absolvenți a mers în Germania să-și continue studiile și nu a putut fi prezent la acest eveniment semnificativ, prietenii lui au adus o machetă în mărimea naturală a tânărului, alături de care au făcut poze, având grijă ca acesta „să vizioneze” întreaga festivitate.
Sala Palatului Național „Nicolae Sulac” a fost astăzi plină de flori, emoții, lacrimi de bucurie și nostalgie ale absolvenților, profesorilor și părinților acestora. În cadrul ceremoniei solemne, tinerii au jurat credință profesiunii, intrând astfel în marea familie a medicilor și farmaciștilor. La final, formația Catharsis a interpretat piesele „Bucurați-vă prieteni” și „Mi-e dor” - surpriză din partea conducerii Universității, care a fost pe placul proaspeților doctori și farmaciști, cât și a tuturor oaspeților.
Menționăm că, astăzi au depus Jurământul de medic și farmacist 643 de absolvenți autohtoni, precum și 45 de cetățeni străini, care și-au făcut studiile în limba română la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova.
Totodată, în data de 15 iunie curent, la Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, Jurământul lui Hippocrates a fost rostit solemn de cei 224 de absolvenți internaționali, care au studiat medicina la USMF „Nicolae Testemițanu” în limba engleză.
Promoția 2016 constituie 912 medici și farmaciști, care au susţinut cu succes examenele de licență la facultăţile: Medicină - 609, Stomatologie - 170, Farmacie - 97 și la specialitatea Sănătate publică – 36 de tineri.
[nggallery id=391]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii