Cartea de aur a Basarabiei şi a Republicii Moldova
- 614 views
[page_visit_counter_md id="21304"]
În data de 5 aprilie curent la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” a fost lansată Cartea de aur a Basarabiei şi a Republicii Moldova, semnată de Denis Roşca.
Potrivit autorului lucrării, Republica Moldova ocupă locul 11 pe glob după nivelul de IQ (gradul de inteligenţă) dintre 200 de ţări. Pe parcursul prezentării cercetătorul a îndemnat mediciniștii să nu se rușineze de originea lor, ci, dimpotrivă, să fie mândri și să folosească acest fond genetic pentru a se realiza. În acest context, scriitorul a făcut referire la marele Nicolae Testemițanu, al cărui nume se regăsește în prețioasa lucrare alături de biografiile altor personalități notorii din întreaga lume care au rădăcini moldovenești.
„Vreau să vă felicit că, chiar după ce a plecat din viaţă academicianul şi omul de ştiinţă Nicolae Testemiţanu, mai ţineţi vie memoria lui, deoarece nu toate generaţiile conştientizează aportul acestui om în istoria ţării noastre. Acest om este o figură emblematică, care a avut o carieră-model, ţinând cont de perioada în care s-a realizat - postbelică. În asemenea condiţii, Nicolae Testemiţanu a găsit resurse emoţionale şi fizice, în aşa fel ca medicina noastră să renască, să creeze noi cadre şi, datorită acestui fapt, USMF „Nicolae Testemiţanu” să fie în topul universităţilor de medicină din Europa”, a declarat Denis Roşca. Totodată, autorul i-a îndemnat pe cei prezenţi să nu admită ca personalităţi asemenea lui Nicolae Testemiţanu să trecă în umbra vremii.
În cadrul prezentării au fost expuse cărţi şi fotografii care reflectă viaţa şi activitatea ilustrului savant și profesor Nicolae Testemiţanu, rector al Institutului de Stat de Medicină din Chișinău și ministru al sănătății.
Pe parcursul manifestării au fost menţionaţi descendenţii basarabeni care au primit Premiul Nobel - Paul Perlmutter (n. 1959, SUA), Ilia Mecinikov (1845-1916), Serghei Gherşenzon (1906-1998), Boris Efrussi (1901-1979), Randy Schekman (1948), Herta Muller (1953), Piotr Kapiţa (1894-1984); Premiul Oscar - Lewis Milestone (1895-1980), Yul Brynner (1920-1985), Iţic Domnici şi Natalie Portman şi care au escaladat Everestul - Mstislav Gorbenko (1947), Fiodor Koniuhov (1951), Andrei Carpenco (1960).
Mediciniștii s-au arătat interesați și de personalitățile din sport, muzică, artă… cu rădăcini basarabene, iar la finalul prezentării Denis Roşca a dăruit Universității noastre Cartea de aur a Basarabiei şi a Republicii Moldova.
Cartea de aur a Basarabiei şi a Republicii Moldova fost declarată în anul 2016 cea mai bună cercetare ştiinţifică, fiind verificată de Academia de Științe a Moldovei. Enciclopedia conţine 1800 de biografii ale basarabenilor celebri cu performanțe unice, cercetători, savanți şi medici, începând cu anul 1812. Textele au fost traduse din 18 limbi, în decurs de patru ani. Pentru redactarea lucrării au fost utilizate doar surse oficiale, principalele fiind fișele de emigrare, cărțile istoricilor, monografiile, biografiile, discuțiile cu oamenii din diaspora noastră.
Manifestarea a fost organizată de Asociaţia Studenţilor şi Rezidenţilor în Medicină, cu suportul Departamentului Comunicare şi Relaţii Publice a USMF „Nicolae Testemițanu”.
[nggallery id=515]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii