Sute de mediciniști au donat sânge pentru a suplini rezerva națională
- 452 views
Studenții și angajații Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” au demonstrat din nou responsabilitate civică și spirit de solidaritate, participând într-un număr impunător la acțiunea Donează sânge în contextul zilelor internaționale a Studentului și a Toleranței. Peste 200 de persoane au mers pe parcursul zilei de joi, 18 noiembrie, la Complexul Sociocultural Universitar având un scop nobil de a dărui viață prin donare de sânge. Pentru unii dintre donatori acțiunea a fost una firească, pentru alții s-a întâmplat pentru prima dată și le-a produs o mare împlinire sufletească generată de faptul că anume picătura lor de sânge ar putea salva o ființă umană.
Marcel Abraș, prorector pentru activitate socială, prezent la inaugurarea evenimentului, a accentuat că USMF „Nicolae Testemițanu" este un partener fidel în organizarea acestor acțiuni de responsabilitate socială, pentru a ajuta sistemul medical, inclusiv prin completarea rezervelor de sânge atât de necesare în instituțiile medicale din întreaga țară, deoarece stocurile Centrului Naţional de Transfuzie a Sângelui sunt epuizabile şi ele trebuie permanent suplinite. „Este de admirat și faptul că acțiunile caritabile și de voluntariat au o rezonanță înaltă în rândul studenților noștri, a accentuat prorectorul.
„Până la declanșarea pandemiei COVID-19, acțiunea de donare de sânge era organizată la USMF „Nicolae Testemițanu” de două ori pe an. Prin ediția din toamna curentă sperăm că această tradiție va fi reluată”, a spus Daniela Plotnic, reprezentantul Asociației Studenților și Rezidenților în Medicină.
Pentru prima dată a donat sânge și Daria, studentă în anul I la Facultatea de Medicină nr. 1, care a venit însoțită de mama ei. Tânăra a accentuat că a așteptat acest moment trei ani, de când a conștientizat valoarea donației de sânge pentru continuarea vieții unor oameni, dar nu avea vârsta necesară. Acum că a reușit în final să-și realizeze dorința, este nerăbdătoare să participe la o nouă ediție a campaniei de donare de sânge.
Evelina, o altă studentă-voluntar, a spus că motivul forte care a convins-o să facă acest gest a fost lista beneficiilor aduse organismului ca urmare a donării periodice de sânge, iar gândul că acest sânge ar putea salva vieți i-a determinat definitiv hotărârea.
În semn de recunoștință pentru receptivitatea comunității USMF „Nicolae Testemițanu” în promovarea Campaniei naționale de donare de sânge, în adresa administrației instituției a parvenit o scrisoare din partea Silviei Roșca, vicedirector calitate la Centrul Național de Transfuzie a Sângelui, în care se menționează:
„Multstimate Domnule Rector,
Centrul Național de Transfuzie a Sângelui aduce sincere mulțumiri pentru organizarea acțiunii de donare de sânge în rândul tineretului studios și a cadrelor didactice din cadrul instituției pe care aveți onoarea să o conduceți.
Promovarea continuă a donării voluntare de sânge este înalt apreciată, iar participarea studenților - viitori medici - este un exemplu pentru întreaga societate.
Aducem mulțumiri prorectorului pentru activitate socială, domnului Marcel Abraș, președintelui Asociației Studenților și Rezidenților în Medicină, Gheorghe Buruiană, studentei Danielei Plotnic - membră ASRM, și altor reprezentanți ai Universității care au contribuit la organizarea eficientă a acestui eveniment.
Totodată, Vă exprimăm recunoștința colegilor instituției noastre și a instituțiilor medicale - beneficiari de produse sanguine și a pacienților. Convingerile comunității pretind a fi atât de solide, încât societatea trebuie să conștientizeze despre necesitatea și importanța donării voluntare de sânge, în scopul de a ajuta și persoanele dragi ale oamenilor care nu sunt în stare să doneze."
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii