Conferința internațională „Didactica: tradiţie, actualitate, perspective”
- 657 views
„Munca în echipă dă rezultate, iar educația de calitate este un imperativ al timpului, pentru că nu zidurile unei instituții contează, ci spiritul ce domnește în ea”. Declarația aparține conferențiarului universitar Argentina Chiriac, șefa Catedrei de limba română și terminologie medicală a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și a fost lansată în cadrul conferinței internaționale „Didactica: tradiţie, actualitate, perspective”. Evenimentul, ajuns la ediția a VIII-a, s-a desfășurat în regim on-line, în zilele de 20 și 21 mai curent.
Potrivit șefei de catedră, în prezent axa de referință a educației constituie colaborarea internaţională şi schimbul de informaţii ca factor cheie al reuşitei întregului demers de dezvoltare a învăţământului. În acest context, forumul a întrunit reprezentanți ai instituțiilor de învățământ superior precum: Universitatea ,,1 Decembrie 1918” din Alba Iulia și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (România), Universitatea Holy Cross din Kielce (Polonia), Universitatea de Stat din Penza (Federația Rusă), Universitatea Lituaniană pentru Ştiinţe ale Sănătăţii din Kaunas (Lituania) şi USMF „Nicolae Testemițanu” (Republica Moldova).
Totodată, conferința a fost adresată cadrelor didactice şi de cercetare din mediul universitar şi academic, care abordează didactica diferitor arii curriculare, în vederea schimbului de experienţă, a identificării necesităţilor specifice şi a optimizării calităţii predării și cercetării.
Conferința a fost organizată în mai multe secțiuni: Didactica învăţământului primar şi preşcolar; Didactica ariei curriculare Limbă şi comunicare; Didactica ariilor curriculare Matematică, ştiinţe şi tehnologii; Didactica ariei curriculare Om şi societate; Didactica ariei curriculare Arte; Didactica Educației fizice și sportului; Didactica disciplinelor medicale; Didactica în învățământul universitar.
„În cadrul sesiunilor organizate ne-am propus să realizăm împreună un schimb eficient de idei, deoarece statutul pedagogiei ca știinţă a educaţiei are la bază activitatea de formare-dezvoltare continuă a personalităţii umane și poate fi abordat din diferite perspective precum: știinţă umană, știinţă socială, știinţă a comunicării, știinţă normativă, ceea ce presupune respectarea unor legităţi, principii, norme, reguli, metodologii în baza modelelor create”, a punctat conferențiarul universitar Argentina Chiriac.
Lucrările prezentate în cadrul conferinței vor fi incluse într-un volum publicat la Editura Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, iar un număr de lucrări selectate și redactate în limba engleză vor fi publicate în numărul curent al revistei academice Current and Future Perspectives on Teaching and Learning.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii