Patru reprezentanți ai USMF „Nicolae Testemițanu” au devenit membri corespondenți ai Academiei de Științe a Moldovei
- 3139 views
Patru reprezentanți ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” au fost aleși în calitate de membri corespondenți ai Academiei de Științe a Moldovei la Adunarea Generală a instituției academice, care a avut loc în data de 10 martie 2023.
Aceștia sunt profesorii universitari și doctorii habilitați în științe medicale: Emil Ceban și Dumitru Sofroni (profilul Medicină generală), Svetlana Șciuca (profilul Pediatrie) și Valeriu Fala (profilul Stomatologie), candidaturile acestora fiind aprobate și propuse pentru concurs de către Secția Științe ale Vieții a AȘM.
Astăzi membrii echipei administrative l-au felicitat pe rectorul Emil Ceban pentru acest rezultat binemeritat. „Suntem mândri de faptul că corpul academic al Universității s-a extins cu încă patru membri corespondenți. Acest lucru conferă o reprezentativitate mai înaltă a Universității la AȘM și a rectorului în lumea științifică, precum și un grad mai înalt de vizibilitate a USMF „Nicolae Testemițanu”, a accentuat academicianul Stanislav Groppa, prorector pentru activitatea de cercetare.
La rândul său, profesorul Emil Ceban a subliniat că în spatele acestui titlu stă întregul colectiv al Universității, echipa managerială, colectivul Catedrei de urologie și nefrologie chirurgicală și secțiile de profil în care ne dezvoltăm și aplicăm metode inovative de diagnostic și tratament, astfel ca știința să devină parte componentă a procesului de studii, pe lângă activitatea clinică. Sunt onorat pentru obținerea acestui titlu, sperăm că vom aduce plusvaloare științelor medicale din Republica Moldova și USMF „Nicolae Testemițanu”.
Universitatea are un potențial uman de 1165 de cadre științifico-didactice, didactice și științifice, dintre care: 514 de doctori în științe, 157 de doctori habilitați în științe, 7 academicieni și 7 membri corespondenți ai Academiei de Științe a Moldovei, 35 de deținători ai titlului onorific Om Emerit.
În total, în rezultatul votării secrete, 19 savanți au completat numărul membrilor corespondenți ai Academiei de Științe a Moldovei în cadrul a trei secții. Astfel, AȘM va avea 76 de membri, dintre care 38 de membri titulari și 38 – membri corespondenți.
Exprimăm felicitări cordiale noilor membri corespondenți ai AȘM - reprezentanți ai USMF „Nicolae Testemițanu”, pentru obținerea înaltului titlu academic, dorindu-le sănătate și noi performanțe în continuare!
Emil Ceban – rector al USMF „Nicolae Testemițanu”, profesor universitar la Catedra de urologie și nefrologie chirurgicală, specialist redutabil în domeniul urologiei, este preocupat științific de: urolitiază, adenomul și cancerul de prostată, disfuncția erectilă, infecția urinară, pielonefrita acută și cronică calculoasă, rezistența antibacteriană, incontinența urinară de efort și cea de stres; vezica urinară neurogenă/hiperactivă, injuria renală acută și cronică, impactul infecției SARS-Cov-2 în evoluția leziunilor asupra sistemului urinar la pacienții cu COVID-19. Grație acestor cercetări a fost stabilită o nouă direcție științifică ce a permis crearea unui nou management medico-chirurgical care, comparativ cu metodele tradiționale, asigură reducerea semnificativă a duratei și costurilor de spitalizare, ameliorează siguranța calității actului chirurgical și a vieții pacientului.
Este autorul unei monografii și coautor la alte patru monografii colective, un manual și un protocol clinic, 3 lucrări ştiinţifico-metodice şi didactice, 270 de articole și teze, inclusiv 8 publicate în reviste cu factor de impact și 9 în SCOPUS. Lucrările ştiinţifice sunt înalt apreciate de către comunitatea ştiinţifică în bazele de date: Scopus, Google Scholar, Dimensions ș.a.
Sub conducerea conducătorului științific Emil Ceban și-au susținut tezele de doctorat cinci doctori în științe medicale, iar alții cinci sunt în curs de pregătire. A înregistrat patru brevete de invenție și două certificate de inovație.
Pentru muncă îndelungată şi prodigioasă în domeniul ocrotirii sănătăţii, contribuție la formarea medicilor specialişti de înaltă calificare şi activitate metodico-ştiinţifică remarcabilă, profesorului Emil Ceban i-a fost conferit Ordinul „Gloria Muncii”, Medalia „Nicolae Milescu Spătarul”, „Premiul pentru management și dezvoltare medicală” decernat în cadrul Galei Elitelor Medicale 2022 (Iași, România), Medalia „Academicianul Nicolae Păulescu” a Academiei de Științe Medicale din Moldova, titlul de Cavaler, Ofițer și Comandor al Ordinului „Meritul inventivˮ ale Regatului Belgian. De asemenea, a fost apreciat cu numeroase medalii de aur, bronz și premii speciale la diverse saloane internaționale de invenții și inovații.
Totodată, exercită funcția de președinte: al Societății Urologilor din Republica Moldova, al Comisiei de specialitate în domeniul urologiei și hemodializei (2014-2016), al Comisiei de atestare a medicilor urologi, nefrologi și andrologi (2016-prezent) ale Ministerului Sănătății, al Consiliului Rectorilor din Republica Moldova, este membru al Societății Internaționale de Urologie și al Societății Europene a Urologilor.
Este redactor-șef adjunct la Buletinul Academiei de Științe a Moldovei. Științe Medicale și membru al colegiilor de redacție la: Revista Sănătate Publică, Economie și Management în Medicină, Journal of Stomatological Medicine, The Moldovan Medical Journal, Revista de Științe ale Sănătății din Moldova/ Moldovan Journal of Health Sciences.
Svetlana Șciuca – profesor universitar, șefa Clinicii Pneumologie în cadrul Departamentului Pediatrie, medic pediatru ilustru, cu specializare în Ftiziopneumologie, este preocupată de diagnosticarea și tratamentul afecţiunilor aparatului respirator la copii.
A fost conducător științific la 5 teze de doctor habilitat și la una de doctor în științe medicale. A publicat peste 700 de lucrări științifice, inclusiv o monografie, 5 manuale, 15 lucrări didactice și compendii. Este deținătoare a 4 brevete de invenție și a unui certificat de drept de autor. Lucrările ştiinţifice sunt apreciate de către comunitatea ştiinţifică în baza de date Scopus, Google Scholar, Web of Science, Research Gate etc.
Cercetările în domeniul fibrozei chistice le-a realizat prin colaborări în cadrul proiectelor cu specialiști din Franța, Marea Britanie, Germania, Rusia, stagieri în aceste țări, efectuarea testelor genetice în laboratoarele de referință din Europa. A participat la elaborarea Registrului European de Fibroză Chistică și Registrului Mondial al pacienților, la congrese și conferințe internaționale cu prezentări și comunicări. Participă activ la organizarea numeroaselor reuniuni științifice naționale și internaționale: Conferința internațională „Imunopedia”, Congresul de Medicină de Familie, Congresul Federației Pediatrilor țărilor CSI, Congresul Pediatrilor din Moldova ș.a.
Pentru activitate prodigioasă în domeniul inovațional și apreciere a contribuției în domeniul ocrotirii sănătății copiilor a fost apreciată cu Ordinul „Gloria Muncii”, medaliile „Dimitrie Cantemir” și „Milescu Spătaru” ale AȘM, Medalia aniversară a USMF „Nicolae Testemițanu” 75 de ani de calitate, excelență, performanță, alte distincții și diplome acordate la nivel național și internațional.
Este redactor-adjunct și membru al colegiilor de redacţie la: „Buletinul AȘM. Științe medicale”, „Moldovan Journal of Pediatric Surgery” și „Moldovan Medical Journal”, redactor responsabil la culegerile de publicații științifice „Mucoviscidoza la copii”, „Astmul bronșic la copii” și la culegerea de lucrări științifice a Conferinței Internaționale „Imunopedia”.
Dumitru Sofroni – profesor universitar, șef al Catedrei de oncologie, fost manager al Institutului Oncologic, colaborator științific principal, responsabil de activitatea științifică a Laboratorului de oncoginecologie. Preocupările științifice ale eminentului savant vizează soluționarea unor probleme actuale în medicina contemporană, utilizând metodele moderne de diagnostic și tratament, cu rezultate de valoare în domeniul oncologiei. În calitate de director al Clinicii universitare în domeniul ginecologiei, pe parcursul anilor a efectuat peste 3500 de intervenții chirurgicale.
Rezultatele activității sale științifice au fost reflectate în peste 250 de lucrări științifice în țară și peste hotare, dintre care un tratat de oncologie, 7 monografii şi un atlas, patru protocoale clinice naționale și 4 recomandări metodice, numeroase articole în reviste științifice cu factor de impact și la conferințe științifice naționale și internaționale. Deține 9 brevete de invenții, 7 medalii la saloanele internaționale de invenții, 3 merite de invenții ale Regatului Belgiei. A fost conducător științific la 8 teze de doctor în științe medicale și la 2 de doctor habilitat.
Este președinte al Asociației oncoginecologilor din RM, al Consiliului științific al Institutului Oncologic, Consiliului Științific Specializat pentru susținerea tezelor în medicină la specialitatea Oncologie și Radioterapie; membru al NOGO (Nord-ostdeutsche Gesellschaft für Gynäcologische Oncology); președinte al Seminarului Științific de profil Oncologie, Radioterapie, Hematologie și Hemotransfuzie a USMF „Nicolae Testemițanu”, membru al Societății oncologilor din RM, al Asociației directorilor CSI, al Academiei Internaționale de Ecologie şi Științe a protecției vieții (IAELPS) și al Asociației Institutelor Oncologice Europene.
Pentru contribuția în organizarea serviciului oncologic, activitatea ştiinţifico-practică și didactică, rezultate remarcabile în inovare și implementarea tehnologiilor moderne în oncologie, a fost apreciat cu numeroase premii și distincții de stat, printre care Ordinul Gloria Muncii, Ordinul Republicii ș.a.
Valeriu Fala – profesor universitar, șef al Catedrei de stomatologie terapeutică, medic stomatolog renumit. Fiind preocupat de stomatologia terapeutică, parodontologie, protetică dentară, endodonție, chirurgie orală, implantologie, ortodonție și stomatologie interdisciplinară, a efectuat cercetări ştiinţifice relevante, rezultatele fiind reflectate în peste 200 de lucrări științifice, inclusiv o monografie, 5 manuale/ghiduri practice și 3 lucrări metodice. A ghidat științific 4 doctori în științe medicale și este autor și coautor al 38 de brevete de invenție.
Lucrările sale ştiinţifice sunt apreciate de către comunitatea ştiinţifică în baza de date Scopus, Google Scholar ș.a. Profesorul Fala este membru al colegiilor de redacție la revistele Medicina Stomatologică (Republica Moldova) și Stomatology Edu Journal (România).
Pe parcursul activității sale a deținut funcții manageriale în organizații științifice de specialitate naționale și internaționale: vicepreședinte al Asociației Stomatologilor din Republica Moldova (ASRM); membru al Societății Stomatologice din Rusia (Российское Стоматологическое Общество), al Colegiului Internațional al Stomatologilor (ICD – International College of Dentists).
Pentru contribuție la dezvoltarea învățământului superior medical, precum și la sporirea calității asistenței medicale stomatologice populației a fost apreciat cu Medalia „Nicolae Testemițanu” din partea Președinției Republicii Moldova, Medalia aniversară a USMF „Nicolae Testemițanu” 75 de ani de calitate, excelență, performanță, titlurile de Cavaler, Ofițer și Comandor al Ordinului „Meritul inventivˮ ale Regatului Belgian, Uniunii Europene și al Spaniei, diploma „Meritul Academic” a Academiei de Științe a Moldovei, precum și medalii, premii speciale și diplome de excelență la saloane naționale și internaționale de inventică. În 2017 a obținut Marele Premiu pentru activitatea de inventator din partea Organizației Mondiale pentru Proprietate Intelectuală.
Foto credit parțial: AȘM
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii