Genodermatoze cu dereglări de cheratinizare. Actualități în dermatozele neurofilice
- 167 vues
Medicii dermatovenerologi din mun. Chișinău și din teritoriul țării au participat, în data de 15 decembrie 2017, la o conferință științifică cu genericul Genodermatoze cu dereglări de cheratinizare. Actualități în dermatozele neurofilice, unde au fost prezentate și discutate unele cazuri clinice ale pacienților cu tulburări de cheratinizare, dermatoze ș.a.
Potrivit specialiștilor în domeniu, una dintre cele mai grave maladii din acest grup este ihtioza fetală, care se caracterizează prin îngroșarea excesivă a stratului de cheratină la nivelul pielii bebelușilor, ce se nasc cu un strat gros de piele, având aspectul unei armuri care îl jenează pe copil la fiecare mișcare. Solzii galbeni specifici se cojesc, pielea crapă, iar decesul survine, de multe ori, în primele săptămâni de viață.
Alte maladii grave întâlnite în dermatovenerologie sunt psoriazisul, care afectează 3% din populație, dermatozele alergice (până la 10%), care în Republica Moldova se manifestă sub forme de eczeme. O altă problemă majoră întâlnită în dermatovenerologie este micoza cutanată. În prezent, în cadrul Clinicii de dermatovenerologie există o Secție de micologie, unică de acest fel în țara noastră, unde sunt tratate infecțiile fungice, în special la copii.
O altă direcție de cercetare pentru dermatovenerologi sunt bolile cu transmitere sexuală, care clasează Republica Moldova pe primul loc în lume după incidența cazurilor de sifilis (50 de cazuri la 100 de mii de persoane, în comparație cu Europa Occidentală - 5 cazuri și România 15-20 de cazuri). Potrivit șefului Catedrei de dermatovenerologie Mircea Bețiu, aceste cifre mari se datorează capacităților noastre de a face diagnostic la timp, în special datorită programelor de screening național la femeile însărcinate, la donatori, programe care nu sunt realizate peste hotare. În opinia specialistului, sistemul de dermatovenerologie din țara noastră este unul eficient, deoarece reușește să depisteze toate cazurile de sifilis congenital și să le trateze la timp, evitând astfel transmiterea maladiei de la mamă la făt. Reamintim că, în anul 2015, Republica Moldova a fost validată de către Organizația Mondială a Sănătății ca țară care a eliminat sifilisul congenital, cu transmitere de la mamă la copil.
În prezent, specialiștii în domeniu se conduc de directivele Programului naţional de prevenire şi control al infecţiei HIV/SIDA şi infecţiilor cu transmitere sexuală pentru anii 2016-2020, care acoperă toate necesitățile ce țin de combaterea și prevenirea maladiilor cu transmitere sexuală asigurând clinicile din republică cu teste diagnostice, precum și cu medicamente pentru tratamentul acestor infecții.
Manifestarea a fost organizată de Catedra de dermatovenerologie a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” în colaborare cu Societatea de Dermatologie din Republica Moldova.
[nggallery id=654]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii