Accesarea fondurilor europene prin programe transfrontaliere Republica Moldova - România
- 383 vues
„Republica Moldova, în calitate de țară candidat la Uniunea Europeană, are oportunitatea de a beneficia de resurse financiare semnificative prin intermediul programelor de granturi de dezvoltare economică, socială și infrastructurală. Absorbția fondurilor europene nu este doar un obiectiv tehnic sau financiar, ci și un pilon esențial al dezvoltării durabile a Republicii Moldova ca stat și a fiecăruia dintre noi, în particular. Parteneriatele interinstituționale și schimbul de experiență cu partenerii din România contribuie semnificativ la realizarea acestui obiectiv comun. De aceea, este imperativ să preluăm bunele practici ale României și să le adaptăm în contextul Republicii Moldova, să promovăm colaborarea între instituțiile pe care le conducem pentru a crea un cadru propice de absorbție eficientă a acestor bani europeni”. Declarația aparține rectorului Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, profesorului Emil Ceban, și a fost făcută în cadrul Forumului „Impulsionarea absorbției fondurilor europene de către Republica Moldova – țară candidată la UE, împreună cu România” – eveniment organizat de Institutul de Dezvoltare și Expertiză a Proiectelor (IDEP Moldova), desfășurat în data de 31 august curent, la Chișinău.
Potrivit rectorului, România a trecut printr-un proces similar, parcurgând un drum plin de provocări și realizări în acest sens. Pe parcursul anilor a dezvoltat parteneriate interinstituționale puternice, care astăzi reprezintă piatra de temelie pentru orice dezvoltare sustenabilă și utilizare eficientă a fondurilor externe. De asemenea, ele sunt esențiale pentru promovarea transparenței, responsabilității și bunei guvernări în procesul de utilizare a resurselor europene.
Profesorul Ceban a împărtășit audienței aspecte din experiența Universității privind accesarea fondurilor europene prin programe transfrontaliere Republica Moldova - România, ce a fost calificată drept istorie de succes în acest sens. Astfel, rectorul a subliniat că Universitatea participă în proiectele cu finanțare europeană precum: Orizont 2020, ERASMUS, ICGEB, Danube. USMF beneficiază de proiectele comunității europene în fortificarea guvernanței instituționale (proiectul MHELM și SPRING), de fortificare curriculară prin implementarea metodelor inovative de predare interactivă (proiectul PBL), de dezvoltare a infrastructurii de cercetare (OBDIANet, FORCEmed) și altele.
Cea mai recentă realizare a Universității în cadrul unui program transfrontalier este achiziționarea unui microscop confocal „Leica”, în valoare de 5,1 milioane de lei, – aparat performant pentru realizarea cercetărilor în domeniul biomedicinei.
Achiziționarea acestuia a fost posibilă grație grantului structural transfrontalier „Rețea transfrontalieră integrată pentru servicii avansate de sănătate în domeniul obezității, diabetului și a altor tulburări metabolice – OBDIA-NET”, dezvoltat și implementat împreună cu Universitatea de Medicină și Farmacie ,,Grigore T. Popa” Iași, România, și finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene al guvernului român.
În cadrul proiectului OBDIAnet, împreună cu partea română, a fost creată și dezvoltată o rețea regională transnațională și multidisciplinară de servicii medicale, de cercetare și de instruire.
„Pentru noi, acest proiect este o istorie de succes. Cu toții am realizat că fiecare pas în direcția unei absorbții mai eficiente a fondurilor europene a contribuit la transformări majore în dezvoltarea universității noastre: a îmbunătățit infrastructura, serviciile de sănătate, educația și a creat oportunități pentru antreprenoriat și inovare. Să lucrăm împreună pentru a dezvolta capacitățile de a absorbi eficient fondurile europene, de a crea o dezvoltare durabilă și prosperitate pentru toți cetățenii, astăzi a devenit o prioritate”, a declarat rectorul.
În cadrul forumului, care a întrunit 170 de participanți din Republica Moldova și omologi din România, au fost promovate parteneriatele transfrontaliere și prezentate exemple de bune practici între cele două state în domenii de interes precum: administrație, educație, sănătate, mass-media, aeroporturi (Iași, Chișinău, Bacău), siguranța alimentelor (București și Chișinău), protecția mediului (Iași, Vaslui, Chișinău), mediul de afaceri, în vederea impulsionării absorbției fondurilor europene.
Ca rezultat, au fost stabilite parteneriate interumane, ce urmează a fi transformate în parteneriate interinstituționale, ceea ce va asigura cadrul necesar pentru parteneriate durabile și formarea echipelor de proiect mixte moldo-române. În prima parte a evenimentului, au avut loc discuții punctuale, astfel încât partenerii să fie cât mai pregătiți pentru depunerea de proiecte în comun și, implicit, atragerea de fonduri europene.
Discuțiile au fost urmate de o serie de vizite de documentare la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” (Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală și Centrul Universitar de Reabilitare Medicală), IMSP Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”, Centrul Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale ș.a.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii