Rezultatele proiectului „PhageLand”: 2 ani de la implementare
- 253 vues
„Sănătatea și fenomenul rezistenței la antimicrobiene în țările cu venituri mici și medii din Europa de Est” este genericul conferinței, la care au fost prezentate rezultatele intermediare ale proiectului transnațional multilateral Phage treatment and wetland technology as intervention strategy to prevent dissemination of antibiotic resistance in surface waters (PhageLand). Manifestarea științifică a avut loc în data de 27 ianuarie 2024, în format on-line.
Conferința a fost organizată de Institutul Național de Cercetare în Medicină și Sănătate din cadrul Universității de Stat de Medicină și Farmacie ,,Nicolae Testemițanu” în colaborare cu Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare, și Ministerul Sănătății al Republicii Moldova.
Scopul evenimentului a fost mediatizarea rezultatelor obținute de echipa de implementare a proiectului în Republica Moldova la 2 ani de la inițiere. Lucrările conferinței s-au desfășurat în 3 secțiuni, fiecare fiind atribuită unui domeniu-cheie:
- Abordarea multisectorială în fenomenul de rezistență la antimicrobiene (RAM), în cadrul căreia au fost audiate 10 rapoarte axate pe argumentarea științifică a necesității noilor intervenții pentru combaterea rezistenței la antimicrobiene, cu accent pe terapia cu bacteriofagi, epidemiologia RAM în Republica Moldova sub diverse aspecte;
- Abordarea „o singură sănătate” și actualități în sănătatea publică a evidențiat subiecte legate de rolul mediului înconjurător în răspândirea rezistenței la antimicrobiene și în diminuarea acestui fenomen prin utilizarea metodologiei de epurare prin Zone Umede Construite, și alte aspecte din abordarea ,,One Health”;
- Promovarea calității vieții populației în țările cu venituri mici și medii (LMIC) a pus în discuție aspecte medico-sociale și impactul consumului de antibiotice și rezistenței la antimicrobiene asupra calității vieții populației din țările cu venituri mici și medii, prin exemplul Republicii Moldova.
Evenimentul a reunit cadre didactice, medici rezidenți, studenți, practicieni și cercetători științifici din diverse domenii precum: microbiologie, epidemiologie, medicină socială, igienă, farmacologie, chirurgie și medicină internă.
Proiectul „Phage treatment and wetland technology as intervention strategy to prevent dissemination of antibiotic resistance in surface waters (PhageLand)”, cifrul 22.80013.8007.1M a fost dezvoltat de USMF ,,Nicolae Testemițanu” în comun cu partenerii din Consorțium în cadrul Apelului multilateral JPIAMR HARISSA/Joint Program Initiative (JPI) Antimicrobial Resistance „One Health Interventions to prevent or reduce the development and transmission of Antimicrobial Resistance, AMR”. Scopul general al proiectului este de a combina capacitatea de autopurificare a zonelor umede construite și specificul fagilor pentru a elimina rezistența antimicrobiană, inclusiv agenții patogeni umani bine cunoscuți multirezistenți și genele de rezistență ale acestora din apele uzate înainte de deversarea în apele de suprafață.
Perioada de implementare a proiectului este între anii 2022-2025, parteneri fiind 6 instituții de cercetare din 5 țări: Spania, Polonia, Belgia, Marea Britanie și Țările de Jos.
Mai multe informații despre proiect pot fi găsite pe site-ul: https://phageland.com/
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii