Aplicația „HY hub” - o revoluție în educația sexuală a tinerilor
- vizualizări: 144
Tinerii din Republica Moldova vor putea afla, din surse sigure, mai multe informații despre modul de viață sănătos, sănătatea sexuală și cea reproductivă prin intermediul aplicației mobile „HY hub”. Instrumentul a fost dezvoltat de Societatea de Andrologie şi Sănătate Sexuală din Moldova, în parteneriat cu Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, și a fost lansat în data de 26 februarie curent, la Chișinău.
Deoarece Internetul abundă de informație, de obicei de proveniență dubioasă, specialiștii în urologie au hotărât să pună la dispoziția tinerilor resurse utile și veridice, structurate pe patru domenii ale sănătății: sănătatea sexuală, reproductivă, cea orală, alimentația și activitatea fizică. Pe lângă articolele de informare, prin intermediul opțunii Quiz time, utilizatorii vor avea posibilitatea să-și testeze cunoștințele generale despre sănătate sau să adreseze întrebări, în mod anonim, specialiștilor în domeniu.
Ion Dumbrăveanu, președintele Societății de Andrologie şi Sănătate Sexuală din Moldova, conferențiar universitar la Catedra de urologie și nefrologie a Universității noastre, a subliniat importanța rolului medicului în informarea populației privind pericolele care apar, zi de zi, în viața fiecărui cuplu. „Noi, medicii, am fost învățați să diagnosticăm, să tratăm, însă mai puțin să promovăm acele principii care garantează o viață sexuală sănătoasă. Chiar dacă o facem în fiecare zi cu pacienții noștri, este momentul să începem și cu cei sănătoși, în special cu tinerii”, a afirmat expertul.
Potrivit specialiștilor, calitatea vieții sexuale a cuplurilor din țara noastră este la un nivel foarte scăzut. Acest fapt este demonstrat de rata înaltă a avorturilor în rândul tinerelor, precum și de sporul natural negativ înregistrat în Republica Moldova în ultimii 10 ani. Totodată, cifrele ne arată că există o problemă și în rândul bărbaților - cca 23% dintre aceștia au ejaculare precoce, o treime fiind tineri. Totodată, practic fiecare al doilea bărbat suferă de disfuncție erectilă, dintre care 21% sunt tineri.
Medicul rezident Iurie Arian, unul dintre inițiatorii ideii, coordonator în cadrul proiectului „Sănătatea în regim off-line”, ne-a relatat că proiectul a fost lansat în anul 2015, iar pe viitor urmează să fie recrutați mai mulți parteneri, reprezentanți ai societății civile sau persoane care lucrează în domeniul sănătății, care vor contribui la dezvoltarea informațională a platformei.
Proiectul este susținut financiar de Ministerul Tineretului și Sportului, în cadrul Programului de Granturi 2015. Prezent la lansare, ministrul Victor Zubcu a evidențiat importanța acestui proiect pentru spargerea stereotipurilor care există în societatea noastră privind educația sexuală, precum și pentru incluziunea socială a tinerilor din Republica Moldova, care este una din prioritățile ministerului.
Valentina Stratan, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, a salutat ideea lansării acestei aplicații, care va fi foarte utilă tinerilor, mai ales celor de la sate, care se confruntă cu o insuficiență de informație în ceea ce privește sănătatea reproductivă.
Universitatea noastră încurajează astfel de inițiative și susține realizarea lor, mai ales dacă acestea au drept scop promovarea unui mod de viață sănătos în rândul tinerilor. Potrivit prorectorului pentru activitate clinică Emil Ceban, profesor universitar la Catedra de urologie și nefrologie, „USMF Nicolae Testemițanu contribuie la acest proiect cu materia cenușie, adică prin participarea studenților, rezidenților și cadrelor didactice la implementarea și dezvoltarea acestuia”.
La eveniment au mai participat Boris Gâlcă, consilier al prim-ministrului RM, Elena Armașu, manager executiv a Reprezentanței Companiei „Bayer” SRL, reprezentanți ai Catedrei de urologie și nefrologie, experți în domeniu, studenți și rezidenți, reprezentanți ai mass-media.
Aplicația HY hub a fost realizată în cadrul proiectului „Sănătate în regim off-line” și fost lansată în versiune beta pentru testare și urmează a fi ajustată conform necesităților publicului larg. HY hub a fost conceput pentru sistemele de operare Android și iOS. La această etapă, aceasta poate fi descărcată de pe platforma Google Play, iar în scurt timp va fi disponibilă și pe platforma App Store.
[nggallery id=333]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii