Catedra de igienă la 40 de ani de la fondare
- vizualizări: 232
Catedra de igienă a Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova a aniversat, în data de 17 octombrie curent, 40 de ani de la fondare. Cu acest prilej, igieniștii și-au dat întâlnire la o masă rotundă pentru a face un bilanț al celor patru decenii de activitate.
Evenimentul a fost deschis de Grigore Friptuleac, profesor universitar la Catedra de igienă, care a remarcat semnificația acestei aniversări în contextul manifestărilor dedicate Anului Nicolae Testemițanu, ce a coincis și cu celebrarea a 115 ani de la nașterea profesorului universitar Iacob Reznic, Om Emerit, şi a 80 de ani de la nașterea profesorilor Victor Vangheli și Vasile Iachim - fondatorul catedrei. În acest context, profesorul a amintit câteva pagini din biografia ilustrului savant Nicolae Testemițanu și a făcut o retrospectivă a activității catedrelor de igienă de la fondare până în prezent.
Conferențiarii universitari Ovidiu Tafuni și Raisa Deleu și asistentul Dumitru Cheptea au vorbit despre contribuția profesorilor omagiați la dezvoltarea celor două catedre de igienă.
Pe parcursul manifestării au fost abordate următoarele subiecte: etapele instruirii în domeniul siguranței alimentelor, aspectele evoluției igienei mediului în spațiul basarabean, optimizarea procesului de instruire a viitorilor specialiști în sănătate publică la Catedra de igienă, sănătatea ocupațională în Republica Moldova: realizări și perspective, experiența de participare a colaboratorilor catedrei în cadrul unor proiecte naționale și internaționale, estimarea consumului de produse zaharoase și efectele acestora asupra stării de sănătate, estimarea igienică a valorii nutritive la diverse sortimente de pâine și probleme de sănătate la elevii supraponderali ș.a.
Actualmente, la catedră se pune accentul pe îmbunătățirea continuă a procesului didactico-metodic, dezvoltarea ştiinţei igienice, elaborarea şi implementarea metodelor efective de ocrotire a sănătăţii populaţiei, de profilaxie a maladiilor, conlucrarea ştiinţifico-practică cu medicii-igienişti din Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice în vederea perfecţionării activităţii profesionale.
Cu prilejul aniversării a patru decenii de la fondare, le urăm membrilor catedrei un călduros La Mulți Ani! și mari succese în continuare.
[nggallery id=623]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii