Concurs de admitere la programul de masterat științific - Tehnologii moleculare în sănătate
- vizualizări: 2864
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” anunță concurs de admitere la studii superioare de masterat (ciclul II) – Tehnologii moleculare în sănătate, cu durata de 2 ani și frecvență la zi. În acest an, oferta educațională cuprinde 5 locuri finanțate de la bugetul de stat și 10 locuri cu achitarea taxei de studii.
Programul de masterat științific transdisciplinar are ca scop formarea specialiștilor în domeniile medicinei, farmacologiei și biotehnologiei, cu pregătire temeinică în metodologia contemporană a studiilor mecanismelor moleculare ale sănătății și ale patologiilor, a tehnologiilor de diagnostic și proceselor specifice designului, fabricării și controlului produselor farmaceutice și biotehnologice pentru tratament personalizat.
Pe parcursul studiilor masteranzii își vor aprofunda cunoștințele teoretice în domeniile biologiei moleculare și geneticii medicale, biochimiei clinice, patologiei, farmacologiei și farmacoterapiei, obținute la nivelul anterior de studii, vor beneficia de o instruire exhaustivă în metodologia cercetării biomedicale, bioinformatică și biotehnologie, își vor dezvolta abilități practice avansate de lucru în laboratoare și în agenții specializate, precum și la întreprinderi farmaceutice și biotehnologice.
Absolvenţii programului își vor putea continua studiile la programe universitare de doctorat (ciclul III) sau se vor putea angaja în laboratoare științifice de profil biomedical, biotehnologic și farmaceutic sau instituții de învățământ de profil biomedical și farmaceutic (cu parcurgerea modulului psihopedagogic la necesitate).
La concursul de admitere pot participa deținătorii diplomelor: de licență, de studii universitare integrate, de masterat, de studii superioare universitare, precum și ai actului de studii echivalent al studiilor efectuate în străinătate, recunoscute de Ministerul Educației, Culturii şi Cercetării.
Deţinătorii diplomelor de studii superioare universitare, studii universitare integrate sau studii de masterat, care au beneficiat de instruire cu finanţare de la bugetul de stat, pot urma studiile la programul de masterat Tehnologii moleculare în sănătate doar în bază de contract, cu achitarea taxei de studii – în mărime de 19.300 lei.
Candidaţii la concurs vor expedia dosarul electronic pe adresa phdschool@usmf.md sau vor depune actele, în perioada 19-30 iulie curent, la Comisia de admitere la studii de masterat.
Rezultatele intermediare ale concursului vor fi anunțate în data de 3 august, pe site-ul https://admitere.usmf.md/. Toți cei care se vor regăsi în liste urmează să prezinte actele în original, în perioada 4-10 august. La concursul final vor participa doar acei candidați care au prezentat actele în original. Astfel, tinerii care nu au promovat concursul intermediar de admitere, dar doresc să participe în concursul final, trebuie să depună actele în termenele stabilite. Rezultatele finale vor fi anunțate în data de 12 august pe site-ul Universității. Dacă vor rămâne unele locuri neacoperite, va fi organizat turul II de admitere.
Informații suplimentare găsiți pe: https://admitere.usmf.md/ro/admitere/studii-universitare/candidati-autohtoni/studii-superioare-de-masterat-ciclul-ii/masterat.
Pentru întrebări, apelați 022 205 142 sau 069076900, sau scrieți un mesaj pe phdschool@usmf.md.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii