Curs de instruire pentru autoritățile publice locale privind răspunsul la dezastre și urgențe în sănătatea publică și acordarea primului ajutor
- vizualizări: 788
Reprezentanți ai administrațiilor publice locale (APL) din 20 de localități de la granița Republicii Moldova cu Ucraina au participat la cursul de instruire „Coordonarea activităților de răspuns la dezastre, urgențe de sănătate publică și primul ajutor în caz de dezastru”, ținut de formatori din cadrul Centrului Universitar de Simulare în Instruirea Medicală (CUSIM) de la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”.
Runda a 5-a a cursului s-a desfășurat la 29 și 30 mai 2023, cu scopul de a spori nivelul de informare despre acțiunile pe care reprezentanții comunităților ar urma să le întreprindă într-o eventuală situație excepțională. Cursul respectiv a fost elaborat de CUSIM în colaborare cu Ministerul Sănătății al Republicii Moldova și Organizația Mondială a Sănătății (OMS), cu suportul Guvernului Statelor Unite ale Americii (SUA). Toate activitățile de instruire sunt realizate în parteneriat cu Societatea de Simulare Aplicată în Medicină din Moldova, Congresul Autorităților Locale și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne.
În data de 30 mai a fost organizat un eveniment în cadrul căruia participanții au primit echipament medical pentru situații de urgență oferit de guvernul american și OMS.
La eveniment au participat: Ala Nemerenco, ministra sănătății a Republicii Moldova, Kent D. Logsdon, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al SUA în Republica Moldova, prof. Emil Ceban, rector al USMF „Nicolae Testemițanu”, Miljana Grbic, reprezentanta Biroului OMS în Moldova, Tatiana Badan, președinta Congresului Autorităților Locale din Moldova, Alexandr Tatarov, șef adjunct al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Ministra sănătății, Ala Nemerenco, a subliniat că aceste instruiri sunt parte a planului de acțiuni elaborat la începutul războiului din Ucraina. „Este o colaborare intersectorială în care ne-am propus să instruim nu doar medicii pentru a interveni în diferite acțiuni neașteptate – calamități, dezastre, urgențe de sănătate publică. Este important ca populația țării noastre să cunoască ce ar trebui să întreprindă în situații de criză, chiar de la etapa preșcolară. Locuim într-o zonă seismică, în prezent avem un război în țara alăturată, deci trebuie să fim pregătiți”, a accentuat ministra. În alt context, oficialul de la sănătate a mulțumit partenerilor „de nădejde” – OMS și Ambasadei SUA pentru suportul constant oferit țării noastre și, în particular, pentru finanțarea instruirilor la CUSIM pentru reprezentanții administrației publice locale.
În opinia ambasadorului SUA în Republica Moldova, E.S. Kent D. Logsdon, echipamentele și instruirea dată răspund necesităților reale ale țării noastre. Instrumentele esențiale cum ar fi defibrilatorul extern automatic asigură îngrijiri rapide ce salvează viața oamenilor, răniților în momente de cea mai mare necesitate. De asemenea, aceasta reprezintă angajamentul continuu al SUA în susținerea eforturilor Republicii Moldova de facilitare a accesului la asistență medicală de calitate înaltă pentru toți cetățenii, precum și pentru refugiații care fug de războiul din Ucraina, majoritatea fiind femei și copii.
„Este imposibil să nu fii impresionat de bunăvoința cu care moldovenii au primit zeci de mii de refugiați în casele și inimile lor. SUA se angajează să ajute guvernul și cetățenii moldoveni să abordeze provocările actuale pentru a construi un viitor democratic prosper și sigur”, a declarat diplomatul american.
Potrivit rectorului USMF „Nicolae Testemițanu”, profesorul Emil Ceban, universitatea noastră oferă o gamă largă de programe educaționale de calitate, inclusiv asigură desfășurarea instruirilor și pentru alte categorii de beneficiari, mai ales în contextul politic regional, când este nevoie de asemenea instruiri. Rectorul Emil Ceban a subliniat importanța suportului din partea partenerilor internaționali – Ambasada SUA și OMS: „Susținerea și conlucrarea cu instituțiile de învățământ medical din SUA aduce plusvaloare pentru sistemul medical educațional și de servicii medicale din țara noastră. În acest context a fost consemnat ajutorul Uniunii Europene, grație căruia a fost creat CUSIM-ul, autorizat la nivel internațional pentru desfășurarea unor asemenea cursuri.” În finalul discursului, rectorul a reconfirmat deschiderea USMF „Nicolae Testemițanu” în multiple proiecte și activități stringente și actuale, precum și disponibilitatea de a oferi expertiză, transfer de cunoștințe și bune practici, dar și susținerea necesară tuturor părților interesate.
Miljana Grbic, reprezentanta OMS în Moldova, a calificat drept un privilegiu colaborarea organizației internaționale cu autoritățile publice locale. „Dumneavoastră sunteți în prima linie, responsabili de răspunsul imediat la urgență, precum criza refugiaților și, totodată, sunteți obligați să fiți pregătiți pentru o eventuală altă urgență”, a punctat reprezentanta OMS.
„În cadrul acestui curs de instruire vor fi pregătiți 95 de profesioniști, acesta fiind al 5-lea grup, membrii căruia vin din diverse echipe comunitare. În cazul unor eventuale crize trebuie create mai multe parteneriate, iar OMS va fi alături prin dovezi, expertiză, instrumente pentru a susține APL să-și consolideze cunoștințele”.
La rândul său, Tatiana Badan, președinta Congresului Autorităților Locale din Moldova, a exprimat recunoștință pentru acest parteneriat. „Autoritățile locale au o mare necesitate de a fi sprijinite pentru a putea face față diferitor situații, precum calamitățile, războiul, pandemia și alte situații de urgență. Acest suport este indispensabil și ne oferă instruire profesionistă. Suntem deschiși pentru continuarea și creșterea capacităților pentru aceste servicii de intervenții”, a punctat conducătoarea CALM.
În context, Alexandr Tatarov, șeful adjunct al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne, a opinat că instruirea și pregătirea APL-urilor pentru acțiuni de situații de urgență și excepționale constituie o prioritate pentru organele interne. „Este important ca organizarea protecției civile din oricare localitate să fie organizată calitativ și operativ. Sper că, pe parcursul acestor instruiri ați căpătat deprinderile și cunoștințe necesare, pe care le veți implementa în comunitățile noastre și, respectiv, le veți transmite celorlalți cetățeni. Este important ca primarul localității să fie un profesionist în domeniul situațiilor de urgență. O localitate sigură este și una puternică și rezilientă”, consideră Tatarov.
În total, au fost distribuite 20 de defibrilatoare externe automate, 25 de truse individuale de prim ajutor, 45 de unități de garou de tip Tourniquet pentru hemostază în urgențe, 200 de ecrane faciale pentru resuscitarea cardiopulmonară, 20 de monitoare digitale a tensiunii arteriale și 20 de pulsoximetre. Valoarea donației este de circa 100 mii de dolari americani.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii