Curs de instruire privind acordarea primului ajutor în caz de calamități și situații de urgență
- vizualizări: 751
La Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova s-a desfășurat un curs de instruire teoretică și practică referitor la comportamentul și acordarea primului ajutor în caz de calamități și situații de urgență, destinat studenților din ultimii ani de studii, medicilor rezidenți, studenților-doctoranzi, cadrelor didactice și tinerilor specialiști. Evenimentul a fost organizat în perioada 20-24 mai 2024 de universitatea noastră în comun cu reprezentanți ai Gărzii Naționale din statul Carolina de Nord, Statele Unite ale Americii, Forțele Aeriene ale SUA în Europa, în cadrul parteneriatului bilateral între Republica Moldova și statul Carolina de Nord. Printre beneficiarii acestor exerciții au fost și câteva grupuri de medici din spitale și militari moldoveni, iar printre formatori au fost și reprezentanți ai Brigăzii de Asistență a Forțelor de Securitate a Armatei SUA și Elementul de Sprijin Civil Militar (CMSE).
Prim-prorectorul Olga Cernețchi, prorector pentru activitatea didactică, a exprimat mulțumiri și recunoștință formatorilor și, în primul rând, dnei Elaine F. Marshall, Secretarul de Stat al Carolinei de Nord, care a reacționat prompt, după ce, în cadrul ultimei sale vizite la universitatea noastră (luna martie 2024), a fost informată despre necesitatea de a organiza astfel de traininguri pentru studenți, medici rezidenți și cadre didactice. În acest context, prim-prorectorul a subliniat că specialiștii au participat la un maraton de cunoștințe teoretice și practice, au fost simulate situații de calamități și dezastre, ce i-au ajutat să-și dezvolte abilitățile de acordare a primului ajutor medical, dar și cele de comunicare, coordonare și prioritizare a acțiunilor.
Nisha Bauer, locotenent-colonel din cadrul Forțelor Aeriene ale SUA în Europa, a menționat că „timp de o săptămână am împărtășit experiența în domeniul îngrijirilor de urgență și a traumelor, fiind folosite capacitățile medicale la evaluarea pacienților care au nevoie de ajutor medical”. La rândul lor, instructorii americani au aflat despre specificul activității instituțiilor specializate moldovenești ce pot interveni în situații de urgențe și au făcut schimb de experiență cu specialiștii din Republica Moldova.
Matthew Noland, sergent în Garda Națională a statului Carolina de Nord, a mulțumit tuturor pentru oportunitatea de a vizita țara noastră, în mod special rectorului Emil Ceban și personalului Universității antrenat în organizarea și desfășurarea propriu-zisă a evenimentului. „La instruiri au participat mai mulți angajați ai Ministerului Apărării, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne și reprezentanți de la alte universități, reușind să-i concentrăm într-o singură locație, să folosim eficient resursele din Carolina de Nord, datorită gazdei noastre – USMF „Nicolae Testemițanu”, a accentuat sergentul Noland.
Potrivit lui Anatolie Bulgac, conferențiar universitar la Catedra de medicină militară și calamități, a menționat că în cadrul cursului au fost simulate diverse scenarii de situații excepționale – dezastre naturale și sociale, conflicte militare, proteste în masă cu multiple victime. Atât lecțiile teoretice, cât și cele practice sunt utile, militarii americani oferind tehnici, modele, proceduri și echipamente moderne pentru salvarea oamenilor, prin conlucrare și comunicare eficientă între echipele de salvatori. Astfel, studenții și medicii rezidenți au avut posibilitatea să învețe cum să gestioneze și să prioritizeze acordarea primului ajutor, pentru a diminua numărul deceselor și de a salva cât mai multe vieți.
Cristian, medic rezident la specialitatea Anesteziologie și terapie intensivă, a apreciat cursul, în special partea practică: „Ceea ce ține de partea teoretică, noi am învățat pe parcursul anilor la Universitate și permanent ne actualizăm cunoștințele, dar faptul că ne-au fost puse la dispoziție scenarii, accesorii speciale și mulaje, ne-a ajutat să evaluăm situația și să acționăm eficient”.
În opinia lui Timofei, medic rezident la specialitatea Medicină de urgență, această instruire l-a ajutat să acumuleze experiență pentru comportamentul în diverse situații excepționale, dar și în viața de zi cu zi când se produc accidente rutiere. „Este important ca în asemenea situații să acționezi prompt și coerent, rapid și calitativ. Asemenea traininguri ne ajută să ne fortificăm abilitățile, pentru a ne orienta mai ușor în astfel de situații și să coordonăm acțiunile. Datorită colegilor americani, am înțeles importanța unui lider de echipă, care deleghează sarcinile și rolurile. Inițial acordăm ajutor celor mai gravi pacienți, pentru a avea mai puține pierderi omenești”, a concluzionat tânărul medic.
La finalizarea cursului, USMF „Nicolae Testemiţanu” a acordat certificate de apreciere formatorilor – reprezentanților Gărzii Naționale din statul Carolina de Nord și ai Forțelor Aeriene ale SUA în Europa. La rândul lor, beneficiarii cursului au primit certificate de participare din partea autorităților statului Carolina de Nord.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii