Lansarea unui nou program de master „Sănătate mintală publică”
- vizualizări: 3911
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” a lansat în acest an un nou program de studii de master - Sănătate mintală publică, cu durata de 2 ani. Programul prevede studiul tulburărilor mintale, tratamentul și recuperarea persoanelor care au suferit o afecțiune de acest gen, prevenirea impactului asociat și al tulburărilor mintale.
Programul de master este axat pe pregătirea specialiștilor calificați și a cercetătorilor în vederea conlucrării și implementării politicilor, planurilor și serviciilor de sănătate mintală și a dezvoltării cercetărilor în acest domeniu.
La finele studiilor, absolvenții vor primi titlul de master în sănătate publică. Specialiștii vor putea să activeze în instituțiile medico-sanitare publice și în instituții private care prestează asemenea servicii – centrele medicilor de familie, centre consultative, centre comunitare de sănătate mintală, cabinete psihiatrice/psihoterapeutice, spitale de psihiatrie, spitale de profil general ș.a.
Competențele, deprinderile și cunoștințele dobândite pe parcursul studiilor la programul de master (ciclul II) pot fi ulterior aprofundate în procesul de cercetare la programul de doctorat (ciclul III), asigurându-se educația și dezvoltarea profesională continuă a specialiștilor, în concordanţă cu necesitățile sistemului de sănătate și cerințele pieței forței de muncă.
Admiterea la programul de master Sănătate mintală publică se va realiza în baza diplomei de studii superioare de licență (ciclul I) sau a unui act echivalent de studii superioare. La concursul de admitere vor putea participa medici, psihologi, asistenți sociali, psihopedagogi și juriști. Studiile se vor realiza în limba română, forma de învățământ cu frecvență la zi.
Noul program de master Sănătate mintală publică a fost dezvoltat în baza protocoalelor internaționale și a Programului internațional de master privind Politica și serviciile de sănătate mintală de la Universitatea Nova din Lisabona, Portugalia, promovat de către Institutul de Sănătate Mintală Globală de la Lisabona, cu suportul Organizației Mondiale a Sănătății.
Programul de master a fost elaborat în cadrul proiectului moldo-elvețian „Suport pentru reforma serviciilor de sănătate mintală în Moldova” (MENSANA), finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare, în conformitate cu politile în domeniu ale Ministerului Sănătății al Republicii Moldova.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii