Lecturi științifico-practice și didactice în domeniul chirurgiei – omagiu profesorului Vladimir Hotineanu
- vizualizări: 1617
Medici chirurgi din țară și de peste hotare s-au reunit în cadrul conferinței internaționale „Chirurgia hepato-bilio-pancreatică, defectelor parietale abdominale, chirurgie laparoscopică avansată”, ce se desfășoară în perioada 5-7 octombrie în incinta Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”. Întrunirea profesională din acest an reprezintă un omagiu adus regretatului academician Vladimir Hotineanu, dr. hab. şt. med., academician al Academiei de Științe a Moldovei, fost şef al Catedrei de chirurgie nr. 2, ministru al sănătății, deputat, personalitate polivalentă notorie a culturii naționale, cavaler al Ordinului Republicii – inițiatorul Lecturilor de iarnă ca formă de educație medicală continuă în domeniul chirurgiei, care la 1 octombrie curent ar fi împlinit 72 de ani.
La inaugurarea manifestării științifice, rectorul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, profesorul Emil Ceban, a menționat că idea lecturilor a apărut în anul 2004, accentul punându-se pe transferul de cunoștințe și noi informații științifice, schimb de opinii și experiență, precum și pe aspectul metodologic de predare-învățare, pe dezvoltarea competențelor profesionale și pedagogice ale personalului didactic, fiind prezentate informații de ultimă oră cu referire la etiopatogenia maladiilor și a stărilor patologice, a metodelor noi de diagnostic și tratament. În acest context, Lecturile de iarnă vor fi consacrate regretatului chirurg și vor fi organizate anual, în luna octombrie, în cadrul Zilelor Universității. „Este bine cunoscut faptul, că un bun specialist în orice domeniu se formează pe parcursul anilor. Cu atât mai mult când este vorba de medicină, unde perfecționarea nu are limită”, a subliniat rectorul.
Prezentă la eveniment, ministra sănătății Ala Nemerenco și-a exprimat respectul pentru munca depusă de medicii chirurgi în salvarea vieții oamenilor și a confirmat susținerea Ministerului Sănătății pentru chirurgia minim invazivă ce permite diagnosticarea, operarea, tratamentul, explorarea situației în regim rapid. „Chirurgia minim invazivă de o zi este drumul spre însănătoșirea rapidă a pacientului și o bună soluție pentru noi, ca țară, care nu ne permitem mari cheltuieli financiare”, a punctat oficialul.
Potrivit profesorului Adrian Belîi, vicepreședinte al Comisiei parlamentare Protecție socială, sănătate și familie, chirurgia de astăzi nu se limitează doar la sala de operație, ci reprezintă dezvoltarea tehnologiilor, ingineriei, tehnologiilor informaționale, pedagogiei, relațiilor internaționale, dar și un element important al progresului științific în domeniul sănătății. Deputatul a evidențiat cât este de semnificativă suportul instituțiilor statului în dezvoltarea medicinei. „Fiecare trebuie să contribuie la aceste realizări extrem de importante și cruciale pentru viitorul și existența noastră. În acest sens, intelectualitatea, în special cea din medicină, inclusiv comunitatea chirurgilor, contribuie foarte mult la menținerea relațiilor strânse cu colegii de peste hotare, astfel fiind posibil performanțe și transfer tehnologic”, a adăugat parlamentarul.
Președintele Academiei de Științe a Moldovei, acad. Ion Tighineanu, a remarcat colaborarea între comunitatea științifică medicală a USMF „Nicolae Testemițanu” cu AȘM, fiind desfășurate mai multe evenimente științifice cu participarea personalităților notorii din domeniul sănătății. „Viitorul cercetării științifice este un subiect de actualitate, acesta fiind discutat la majoritatea forumurilor ce se desfășoară, inclusiv la nivel internațional”, a subliniat președintele AȘM.
Cu un mesaj de salut a venit profesorul universitar Dr. Irinel Popescu, Facultatea de Medicină a Universității „Titu Maiorescu” din București, director al Centrului de Boli Digestive și Transplant Hepatic la Institutul Clinic Fundeni, România, care a făcut o incursiune istorică a parteneriatului de durată cu regretatul academician Vladimir Hotineanu, în cadrul programelor de transplant hepatic în Republica Moldova. De asemenea, profesorul a remarcat echipa tânără de chirurgi condusă de actualul profesor Adrian Hotineanu, cu care au fost realizate în comun mai multe operații. „Mă bucur că această manifestare a devenit deja tradițională, fiind un reper pentru dezvoltarea medicinei din Republica Moldova și mi-aș dori să rămână la fel și pe viitor, în memoria celui pe care l-am iubit cu toții – chirurgul Vladimir Hotineanu. Nu se poate progresa în medicină fără a avea suport politic și mă bucur că astăzi sunt prezenți la conferință factori de decizie din țara Dumneavoastră. Nu se poate progresa fără echipamente și tehnologii noi, iar pentru aceasta este nevoie ca medicina să fie susținută de stat”, a afirmat Dr. Irinel Popescu.
În opinia lui Andrei Uncuța, directorul Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, intervențiile, ce vor fi efectuate în cadrul acestei conferințe științifico-practice, reprezintă cel mai mare factor de motivare și de suport pentru tineri de a avea curajul să învețe și să meargă mai departe pentru a dezvolta tehnologiile moderne necesare în acest domeniu.
Profesorul Gheorghe Rojnoveanu, președintele Asociației Chirurgilor „Nicolae Anestiadi” din Republica Moldova, a menționat că conferința deschide noi oportunități de învățare și oferă posibilități de colaborare cu colegii din România, cărora le-a mulțumit pentru faptul că acest forum a obținut statut internațional.
În final, profesorul universitar Adrian Hotineanu a reiterat importanța conferinței în plan didactic, științific și clinic, specificând că fiecare ediție a Lecturilor abordează tematici diverse, actuale și utile, noi idei, opinii, metode de diagnostic și tratament chirurgical, cu rezultate benefice în procesul de formare a viitorilor medici, specialiști de înaltă calificare, competitivi pe piața muncii în țară și peste hotare, precum și în educația profesională continuă a specialiștilor medici-chirurgi la nivelul exigențelor timpului și a standardelor contemporane de calitate.
Programul evenimentului include subiecte actuale precum: Transplantul hepatic de la donator viu, reacțiile vasculare în cancerul pancreatic, actualități în chirurgia pancreatică, transplantul hepatic în Republica Moldova, chirurgia laparoscopică în transplantul hepatic, chirurgia miniinvazivă a tumorilor glandei suprarenale, actualități în diagnosticul și tratamentul cancerului joncțiunii eso-gastrice ș.a. Pe parcursul celor trei zile, lucrările manifestării științifice se vor finaliza cu sesiuni practice și intervenții chirurgicale de transplant hepatic, hernie hiatală și cancer colorectal, ce vor fi transmise live pentru participanții la conferință.
Evenimentul este organizat de Catedra de chirurgie nr. 2 din cadrul Facultății de Rezidențiat a USMF „Nicolae Testemițanu” în parteneriat cu Asociația Chirurgilor „Nicolae Anestiadi” din Republica Moldova.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii