Parteneriat durabil între USMF „Nicolae Testemiţanu” și Fondul Națiunilor Unite pentru Populație în Republica Moldova
- vizualizări: 847
Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemițanu” a fost vizitată de o delegație a Fondului Națiunilor Unite pentru Populație în Republica Moldova (UNFPA), în componența Reprezentantei Rezidente, dr. Nigina Abaszada, și Eugeniei Berzan, analistă de programe în domeniul sănătății reproductive la UNFPA.
În cadrul întrevederii cu rectorul USMF „Nicolae Testemițanu”, profesorul Emil Ceban, și prim-prorectorul Olga Cernețchi, părțile au abordat aspecte ale colaborării între instituții, ce este realizată în contextul obiectivului de asigurare la nivel național a accesului universal la servicii de sănătate sexuală și reproductivă, inclusiv la servicii de planificare familială și la mijloace de contracepție – aceasta fiind una dintre țintele Obiectivelor pentru Dezvoltare Durabilă.
Dr. Nigina Abaszada a menționat că UNFPA va acorda asistență sistemului de sănătate din Republica Moldova, în contextul crizei refugiaților din Ucraina, în special o donație de echipament medical performant în domeniul obstetricii și ginecologiei, cu care în scurt timp urmează a fi dotate opt instituții medico-sanitare din țară: Institutul Mamei și Copilului, Spitalul Clinic Municipal nr. 1 „Gheorghe Paladi” din Chișinău, Spitalul Clinic Bălți, Spitalul Raional Edineț, Spitalul Raional Cahul, Spitalul Raional Ceadîr-Lunga, Spitalul Raional Comrat și Institutul Oncologic.
De asemenea, UNFPA va oferi un lot semnificativ de kituri medicale în domeniul sănătății reproducerii ce conțin medicamente, dispozitive și consumabile necesare pentru acordarea pachetului inițial minim de servicii de sănătate sexuală și reproductivă în orice situație de criză, inclusiv și kituri specializate ce vor fi utilizate în contextul managementului clinic al cazurilor de viol, ce la fel vor fi distribuite instituțiilor medicale din țară. „O componentă importantă și stringentă este ca personalul medical să cunoască cum să utilizeze aceste kituri medicale privind sănătatea reproducerii”, a accentuat Reprezentanta Rezidentă a UNFPA.
În acest context, membrii delegației au solicitat suportul Universității în realizarea unei intervenții extinse de fortificare a capacităților personalului medical de la diferite niveluri de asistență medicală, privind acordarea, în contextul umanitar curent, a pachetului inițial minim de servicii de sănătate sexuală și reproductivă, la fel și formarea capacităților privind managementul clinic al cazurilor de viol.
În opinia Dr. Nigina Abaszada, „este apreciabil faptul că toate cursurile ce țin de sănătatea sexuală și reproductivă elaborate până în prezent au fost integrate în curriculum universitar și postuniversitar. Totodată, în cadrul programului de educație medicală, a fost implementată și modalitatea de educație la distanță a specialiștilor în domeniul planificării familiale. Toate acestea asigură sustenabilitatea proiectelor și acțiunilor realizate în comun în acest domeniu”.
La rândul său, prim-prorectorul Olga Cernețchi, șefa Departamentului Obstetrică și Ginecologie, a confirmat disponibilitatea pentru realizarea acestei intervenții, subliniind că cadrele științifico-didactice ale Universității sunt autorii ghidurilor și a protocoalelor de specialitate, formatorii cursurilor de educație medicală în domeniul sănătății sexuale și reproductive. De asemenea, profesorul Olga Cernețchi a accentuat că unele traininguri sunt deja parte a programelor de educație medicală continuă a personalului medical, altele urmând a fi integrate în învățământul postuniversitar.
În final, rectorul Emil Ceban a transmis gratitudine reprezentanților UNFPA pentru toate proiectele implementate în parteneriat, exprimându-și deschiderea pentru o conlucrare eficientă în domeniul sănătății sexuale și reproductive în viitor. „Este iminentă implementarea componentelor de telemedicină, a unui sistem informațional integrat, fapt ce va permite conlucrarea eficientă între specialiști și instituții medicale de profil, instruirea specialiștilor la locul de muncă prin e-learning, pentru acordarea asistenței medicale calitative și cost-eficiente”, a subliniat profesorul.
Parteneriatul dintre USMF „Nicolae Testemițanu” și UNFPA s-a amplificat începând cu anul 2018 și se bazează pe fortificarea serviciilor de planificare familială și pe îmbunătățirea asigurării grupurilor vulnerabile ale populației cu contraceptive moderne în Republica Moldova prin:
-
elaborarea protocoalelor clinice standardizate privind metodele moderne de contracepție și a Regulamentului de asigurare a grupurilor vulnerabile cu contraceptive;
-
instruirea la distanță în domeniul planificării familiale și managementului lanțului de aprovizionare cu contraceptive, prin accesarea platformelor on-line ViC - Consultația contraceptivă virtuală (integrată în Programul de învățământ al Universității, grație parteneriatului între UNFPA și Institutul Est European de Sănătate a Reproducerii și Lanțul contraceptivelor;
-
elaborarea materialelor instructive video;
-
elaborarea și integrarea în învățământul universitar, preuniversitar și în educația medicală continuă a programelor de instruire în domeniul planificării familiale pentru medicii de familie din mediul urban și rural, precum și medicii obstetricieni-ginecologi din cadrul centrelor de sănătate prietenoase tinerilor și cabinetelor de sănătate a reproducerii din 25 de raioane din centrul și sudul țării.
-
organizarea programelor de instruire de la distanță în sănătatea sexuală și reproductivă, planificarea familială și mijloacele de contracepție, privind asigurarea continuității serviciilor în caz de urgențe de sănătate publică pentru specialiști din domeniul sănătății publice, personalul din cadrul asistenței medicale primare, personalul didactic al instituțiilor de învățământ medical, personalul cu studii medii și asistenții medicali;
-
fortificarea capacităților personalului medical de a răspunde la necesitățile populației prin elaborarea și instruirea privind acordarea pachetului inițial minim de servicii de sănătate sexuală și reproductivă, în contextul oricăror în situații de criză umanitară, situații excepționale, sau urgențe de sănătate publică;
-
organizarea programului de instruire în citologia cervicală.
-
donații de echipament performant pentru formarea deprinderilor practice în screeningul cervical;
-
microevaluarea financiară externă a USMF „Nicolae Testemițanu” ș. a.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii