Patru mediciniști vor face un stagiu practic în Germania
- vizualizări: 173
Patru studenți de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” vor realiza un stagiu practic de două luni la Universitatea de Medicină din Lübeck (UML) din Germania. În data de 22 martie curent, mediciniștii au trecut cu brio ultima etapă a preselecției - interviurile cu reprezentanții germani, care s-au desfășurat în limba germană și engleză.
Oaspeții germani au fost interesați să afle de la candidați mai multe despre activitatea lor, pasiuni, hobby-uri și dacă au avut până acum vreun contact cu această țară.
Boris Galațan, student în anul V la Facultatea de Medicină nr. 1, a făcut o impresie foarte bună echipei de selecție. Pe lângă faptul că vorbește fluent germana, medicinistul este interesat de tot ce este nou în Medicina de urgență și speră că, în cadrul acestui stagiu, va acumula noi cunoștințe în domeniu. În cadrul unei vizite, efectuate anul trecut în această țară, tânărul a fost la un spital pentru a se familiariza cu logistica și procesele desfășurate în cadrul unui sistem de sănătate european.
„Experiența pe care am obținut-o în cadrul proiectului Reach-4-Moldova, desfășurat în noiembrie anul trecut, m-a determinat să aplic la acest program”, a declarat Adriana Caimacan, studentă în anul V la Facultatea de Medicină nr. 1. Tânăra speră că va acumula o bună experiență în prelucrarea manoperelor, va deprinde anumite abilități în relația cu pacientul și va avea posibilitatea să lucreze într-o echipă de profesioniști.
Dintre cei nouă candidați participanți la interviu doar patru au fost selectați pentru acest proiect. Criteriile de selecție au fost nota medie de studii pe toți anii, cunoașterea limbilor germană și engleză, precum și experiența în domeniu. Mobilitatea este realizată în contextul acordului de colaborare, semnat în anul 2012, între Universitatea noastră și UML.
Menționăm că din delegație au făcut parte: Eva Albota, Larissa Schuchardt, Marlene Busse, Silvan Tiemann, Norbert Guldner, Una Doherty și a fost condusă de profesorul Karl Klotz, un prieten mai vechi al USMF „Nicolae Testemițanu”.
[nggallery id=340]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii