Prim-secretarul Ambasadei Republicii India în România și Moldova în vizită la USMF „Nicolae Testemițanu”
- vizualizări: 177
În data de 27 martie curent, Chitra Suresh, prim-secretar și reprezentant comercial al Ambasadei Republicii India în România și Moldova, cu sediul în București, a avut o întâlnire cu Ion Ababii, rectorul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, în cadrul căreia au discutat principalele aspecte privind admiterea studenților originari din India la instituţia noastră.
Rectorul Ion Ababii a menţionat că Universitatea cunoaște toate cerințele educaționale ale tinerilor din India și se depun toate eforturile necesare pentru a le asigura condiții optime de studiu și de trai. Totodată, rectorul a vorbit despre Asociația Studenților Indieni din Moldova DHISHA, recent creată în cadrul Asociației Studenților și Rezidenților în Medicină, accentuând că aceasta garantează şi mai mult soluționarea problemelor lor.
Conform legislaţiei, studenții internaționali pot fi admiși la universitatea noastră în două etape: prima se încheie la 15 octombrie, iar a doua - la 15 februarie. În acest context, a fost abordată şi problema acordării vizelor studenților indieni.
Chitra Suresh a declarat că instituția noastră are o bună reputaţie în străinătate, iar grija și atitudinea pozitivă pe care o manifestă față de studenții indieni sporește atractivitatea studiilor aici. Referitor la problema vizei, Chitra Suresh a dat asigurări că va încerca să caute mecanisme concrete, fie prin intermediul Ambasadei Republicii Moldova din Azerbaidjan, fie prin cea din Turcia, astfel încât procesul de admitere pentru studenții din India să nu fie atât de anevoios și costisitor. În acest context, prim-secretarul va înlesni un schimb educațional între cele două țări prin oferirea atât a manualelor pentru studierea medicinei, cât și a publicațiilor ce țin de cultură, tradiție ș.a. Totodată, oficialul și-a exprimat intenția de a organiza un webinar cu studenții indieni de la USMF „Nicolae Testemițanu”.
La următoarea vizită în Republica Moldova, Chitra Suresh îl va însoți pe noul Ambasador, care vine în țară pentru a-și prezenta credibilitatea, iar cu acest prilej se vor întruni cu reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova pentru a discuta problema vizelor cetățenilor indieni.
În august 2018, rectorul Ion Ababii va întreprinde o vizită de lucru în statul indian Kerala, de unde provin majoritatea studenților înmatriculați la USMF „Nicolae Testemițanu”, și va discuta cu autoritățile centrale din India despre facilitarea procesului de admitere și alte probleme logistice care apar pe parcurs.
În prezent, la USMF „Nicolae Testemițanu” își fac studiile 241 de studenți indieni, iar din 2003 până în anul curent, 30 de indieni au absolvit instituția noastră.
[nggallery id=762]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii