Un medic rezident de la USMF „Nicolae Testemiţanu” a obținut primul loc la un forum științific din România
- vizualizări: 1286
Cristina Bubulici, medic rezident în anul III la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, specialitatea Obstetrică şi ginecologie, a obținut locul I la Tabăra de vară a rezidenților în obstetrică și ginecologie, organizată în comuna Fundata, județul Brașov, România, în perioada 29 iunie-1 iulie 2022.
Lucrarea științifică a reprezentantei universității noastre la concursul Prezentarea cazurilor clinice a reușit să devanseze rezultatele celor 53 de concurenți din București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Craiova, Târgu Mureș, Constanța și Pitești. Medicii rezidenți au prezentat cazuri clinice interesante din experiența clinicilor de proveniență.
Cristina Bubulici a menționat că rezultatul obținut la acest concurs îi asigură participarea gratuită la un congres internațional de specialitate la alegere. Studiul clinic a fost elaborat de medicul rezident sub conducerea conferențiarilor universitari Corina Iliadi-Tulbure și Victor Ciobanu din cadrul Disciplinei de obstetrică și ginecologie.
Evenimentul a avut scopul de a oferi tinerilor medici mai multe oportunități de ași prezenta activitatea prin prisma experienței acumulate și de a face schimb de opinii și idei. Cu comunicări în cadrul taberei au venit și specialiști notorii în obstetrică și ginecologie din România, care și-au împărtășit rezultatele științifice pe teme actuale precum ecografia în obstetrică și ginecologie, chirurgia minim invazivă și oncologia ginecologică. De asemenea, pentru medicii rezidenți a fost organizat un concurs de suturi laparoscopice. Astfel, evenimentul a creat un climat didactic și profesionist, ce a facilitat susținerea unor comunicări și discuții la un înalt standard științific, precum și activități practice în ecografie și laparoscopie prin intermediul simulatoarelor.
Prima ediție a Taberei de vară a rezidenților în obstetrică și ginecologie a fost organizată de către Societatea de Obstetrică și Ginecologie din România, la inițiativa profesorilor Radu Vlădăreanu și Elvira Brătilă.
Sincere felicitări câștigătoarei pentru această performanță. Sănătate și mari succese în continuare!
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii