Un nou acord de colaborare între UMFȘT „George Emil Palade” Târgu Mureș și USMF „Nicolae Testemițanu”
- vizualizări: 1890
Rectorul Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova și omologul său de la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, România, au semnat astăzi, 17 septembrie, un nou acord de colaborare în vederea consolidării și extinderii relaţiilor de cooperare, prin identificarea unor noi proiecte şi acțiuni de interes comun.
Potrivit documentului, instituțiile își asumă sprijinirea și încurajarea conlucrării interinstituționale pe segmentul de instruire medicală, cercetare, activitate clinică, educație continuă, facilitare a schimbului de metode și materiale didactice, mobilitate academică, participare la diverse evenimente științifice, prelegeri, conferințe, simpozioane ș.a. De asemenea, se intenționează promovarea acțiunilor comune de cercetare și a proiectelor științifice cu finanțare națională, europeană sau internațională, încurajarea transferului de tehnologie și diseminarea rezultatelor științifice. Toate activitățile se vor baza pe principiile egalității, reciprocității și beneficiului celor două instituţii de învăţământ superior.
În deschiderea evenimentului, rectorul USMF „Nicolae Testemiţanu”, profesorul Emil Ceban, a apreciat disponibilitatea părții române de a fortifica relațiile de colaborare interinstituțională, accentuând că pentru universitatea noastră ar fi util ca experții internaționali să-și împărtășească experiența privind elaborarea de curriculumuri la diferite discipline atât pentru studiile universitare, cât şi cele postuniversitare. În opinia profesorului Ceban, acest acord va contribui la coordonarea activității de cercetare, inovare și transfer tehnologic și va constitui o bună practică în implementarea și dezvoltarea proiectelor comune, armonizarea programelor de studii la standardele internaționale și obținerea de noi competențe profesionale și abilități practice în domeniul medicinei. „Recent, împreună cu echipa managerială am elaborat un nou Plan strategic de dezvoltare a Universității pentru următorii zece ani, iar extinderea relațiilor de colaborare internațională reprezintă unul dintre obiectivele stabilite în programul de acțiuni”, a accentuat rectorul.
La rândul său, rectorul UMFȘT „George Emil Palade”, profesorul Leonard Azamfirei, doctor honoris causa al USMF „Nicolae Testemiţanu”, a declarat că revine de fiecare dată cu bucurie la universitatea noastră, deoarece ne leagă o istorie frumoasă, o colaborare ce a crescut și s-a diversificat de-a lungul timpului, prin care suntem uniți intelectual și cultural. „Mă bucur că ați dezvoltat o universitate modernă aliniată sistemului de învățământ european, iar pe segmentul colaborării ne dorim ca sistemele să devină identice. Ceea ce am văzut la Dumneavoastră mă face să cred că sunteți într-o viteză mare de dezvoltare. Apreciem internaționalizarea spre care tindeți, infrastructura pe care ați dezvoltat-o, oferind diferite servicii de sănătate, iar Centrul de Simulare în Instruirea Medicală, cu care am mai cooperat, este unul dintre cele mai dotate centre pe care le-am văzut, ceea ce mă convinge că avem de învățat unii de la alții”, a subliniat rectorul Azamfirei.
Academicianul Stanislav Groppa, prorector pentru activitatea de cercetare, a reiterat necesitatea colaborării pe domeniul cercetare în medicină. „Odată cu implementarea Strategiei de fortificare a domeniului cercetare și inovare în Universitate, ne propunem inițierea procesului de educație prin cercetare, iar nivelul cercetărilor în domeniul sănătății și medicinei să corespundă rigorilor europene. Acest parteneriat va spori schimbul de bune practici, în special în pregătirea studenților în domeniul de cercetare, cu identificarea elementelor și proceselor evolutive, începând cu anii de studii I-II, până la rezidențiat și doctorat. Ne dorim revitalizarea cercurilor științifice pentru studenți, ce i-ar implica în activități de cercetare, dar și majorarea responsabilităților la nivel de catedră, facultate, pentru obținerea rezultatelor în acest domeniu”, a declarat profesorul Stanislav Groppa.
Prorectorul Groppa a lansat intenția de colaborare cu Centrul de Pregătire Psihopedagogică Medico-Farmaceutică a UMFȘT „George Emil Palade” privind modul de organizare și funcționare, de conlucrare în domeniul imunologiei celulare și microscopiei, inclusiv cu laboratorul ce se ocupă cu studierea microscopiei confocale – o direcție ce ne propunem să o dezvoltăm. Extrem de interesant pentru universitatea noastră ar fi preluarea experienței laboratoarelor incluse pe platforma European Research Infrastructures System, precum și transferul de noi cunoștințe în organizarea unității de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică, dar și a infrastructurii de cercetare, în general.
Prim-prorectorul Olga Cernețchi, prorector pentru activitate didactică, a accentuat importanța conlucrării în organizarea procesului universitar de învățământ, elaborarea curricula și programelor de studii, desfășurarea stagiilor de practică și a mobilităților academice. De asemenea, prorectorul a solicitat suport părții române în vederea împărtășirii experienței acumulate în abordarea modulară a studiilor universitare, conceptul pregătirii postuniversitare a tinerilor specialiști în ultrasonografie pe domeniile neurologie, endocrinologie, artrologie ș.a., dar și în alte sfere de interes comun.
Prin certificarea unui nou acord de colaborare, părțile și-au asumat angajamentul de a respecta și a realiza obiectivele propuse, exprimând convingerea că vor crea noi punți de cooperare pe diferite domenii de interes comun. În final, rectorul Emil Ceban a exprimat recunoștință partenerilor români pentru disponibilitatea de a oferi transfer de bune practici universității noastre, iar omologul său, profesorul Azamfirei, s-a arătat deschis pentru continuarea frumoaselor tradiții de cooperare cu USMF „Nicolae Testemiţanu”, lansând invitația de a vizita instituția pe care o reprezintă.
La ceremonia de semnare a Acordului, rectorul UMFȘT „George Emil Palade” a fost însoțit de profesorii: Angela Borda, directorul Departamentului Relații Internaționale, Daniela Lucia Muntean, decanul Facultății de Farmacie și Anca-Meda Georgescu, secretarul academic al prorectoratului. La eveniment au participat prorectorii, decanii și șefi de subdiviziuni ai universității noastre.
Pe parcursul vizitei, partenerii români au avut mai multe întâlniri cu reprezentanții Departamentului Cercetare, Școlii doctorale în domeniul Științe medicale, Departamentului Didactic și Management Academic, Departamentului Relații Externe și Integrare Europeană, Facultății de Farmacie, Societății Anesteziologie-Reanimatologie din Republica Moldova și Asociației Farmaciștilor din RM. De asemenea, oaspeții au vizitat Centrul Științifico-Practic în domeniul Plantelor Medicinale al Universității, amplasat în comuna Bardar, raionul Ialoveni.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii