Un ,,Start Frumos” pentru viitorii farmaciști și optometriști la USMF ,,Nicolae Testemițanu”
- vizualizări: 1467
Grupul de companii Felicia lansează concursul ,,Start Frumos”, destinat abiturienților care urmează să aplice la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ,,Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova, la specialitățile Farmacie și Optometrie.
În cadrul concursului Start Frumos vor fi selectați 20 de studenți, cărora compania le va achita integral taxele de studii la programul Farmacie - 5 ani, iar altor 5 studenți le vor fi acoperite costurile de studii la programul Optometrie - 4 ani. Respectiv, după absolvire, specialiștii vor fi obligați să se angajeze în câmpul muncii în rețeaua Felicia, pentru o perioadă de 5 sau 4 ani.
Pentru a participa la concurs, doritorii vor depune dosarul on-line pe site-ul: www.startfrumos.md
Concursul se va desfășura în câteva etape:
-
Depunerea dosarului: 1 martie – 15 aprilie 2022;
-
Interviul individual în format on-line: 15 aprilie – 15 iunie 2022;
-
Participarea la concursul de admitere la USMF ,,Nicolae Testemițanu”;
-
Desemnarea beneficiarilor proiectului în baza rezultatelor admiterii la USMF „Nicolae Testemițanu”, după data de 15 august.
Pentru informaţii suplimentare accesați Regulamentul concursului ,,Start Frumos”.
Mult succes!
Proiectul se află la a doua ediție, fiind lansat în anul 2021. În prezent 11 studenți ai USMF ,,Nicolae Testemițanu”, care studiază la specialitatea Farmacie, beneficiază de burse din partea companiei ,,Felicia”.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii