Universitatea de Medicină a fost vizitată de Ambasadorul Statului Israel
- vizualizări: 313
O vizită de informare și documentare la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” a întreprins Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Statului Israel în Republica Moldova, Excelența Sa dl Joel Lion. Vizita a fost efectuată în data de 17 mai 2022, în scopul identificării soluțiilor de revitalizare a cooperării internaționale cu instituțiile din Statul Israel, diplomatul fiind însoțit de asistentul său Belenki Rahamim.
Rectorul Emil Ceban a făcut o prezentare a Universității, referindu-se la aspectele colaborării fructuoase stabilite de-a lungul multor ani între Universitate și instituții de profil din Statul Israel. În acest context, au fost abordate mai multe subiecte ce țin de: acreditarea internațională instituțională, contingentul de beneficiari și programele de studii, instruirea studenților din Israel, oferta educațională pentru cetățenii altor țări, condițiile de studii și cazare, pregătirea clinică a viitorilor medici și cerințele de admitere la studii a candidaților originari din alte state.
În altă ordine de idei, rectorul și-a exprimat nedumerirea vizavi de decizia autorităților din Israel ce nu recomandă cetățenilor săi să-și continue studiile la universitatea noastră. Astfel, începând cu anul de studii 2019-2020, USMF „Nicolae Testemițanu” nu a mai primit cereri de la cetățenii Statului Israel cu privire la admitere la programul de studii Medicina. Decizia a fost luată ca urmare a vizitei unui oficial israelian, care aparent a apreciat în termeni pozitivi condițiile de pregătire a tinerilor medici la universitatea noastră. Cu toate acestea, imediat după această vizită, autoritățile israeliene au emis un comunicat prin care nu recomandă tinerilor originari din Israel să opteze pentru programul de studii Medicină la USMF „Nicolae Testemițanu”. Totodată, studenților care au fost admiși până în anul 2019 le-a fost permis să-și finalizeze studiile. Rectorul a calificat această decizie una politică, reieșind din faptul că autoritățile din Israel nu au manifestat interes pentru continuarea colaborării, preferând stoparea admiterii cetățenilor israelieni la Universitate.
Rectorul a accentuat că reprezentanții Universității au întreprins mai multe vizite în Israel, au avut întrevederi cu oficialii responsabili de pregătirea și licențierea medicilor cu scopul de a remedia această situație de incertitudine, dar deocamdată nu a fost identificată o soluție în acest sens.
E.S. Joel Lion a luat act de informația prezentată de către rector și alți responsabili de recrutarea, documentarea și instruirea cetățenilor străini la USMF „Nicolae Testemițanu” și a specificat că soluția optimă în rezolvarea oricăror situații de acest gen este implicarea misiunilor diplomatice ale ambelor țări. În acest mod ar fi prezentată poziția oficială a părților și, inevitabil, s-ar putea ajunge la un consens.
În alt context, Belenki Rahamim, asistentul ambasadorului israelian, a informat reprezentanții Universității despre numeroasele solicitări parvenite din partea cetățenilor din Israel care-și fac studiile la instituții medicale în Ucraina de a se transfera la instituția noastră. Reieșind din situația generată de războiul din Ucraina, rectorul Emil Ceban și-a exprimat deschiderea pentru soluționarea acestei probleme, doar cu condiția ca fiecare solicitant – candidat la studii să fie testat conform exigențelor instituției, deoarece prioritară este calitatea pregătirii specialiștilor în medicină, dar nu numărul acestora.
În prezent, la USMF „Nicolae Testemițanu” învață 946 de tineri originari din Israel, la diverse programe de studii.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii