USMF „Nicolae Testemițanu” – atractivă pentru tinerii din Azerbaidjan
- vizualizări: 765
Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova va fortifica relațiile de colaborare cu instituții de profil din Azerbaidjan. Acest fapt a fost discutat în cadrul vizitei Excelenței Sale dl Gudsi Dursun oglu Osmanov, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Azerbaidjan în Republica Moldova, care a efectuat o vizită de documentare la universitatea noastră, în data de 26 august curent.
În cadrul întrevederii cu rectorul USMF „Nicolae Testemiţanu”, profesorul Emil Ceban, și alti reprezentanți ai instituției, au fost abordate subiecte privind cooperarea internațională între instituții prin schimb de experiență, vizite reciproce, programe de mobilitate academică, în special cu Universitatea de Medicină din or. Baku, cu care USMF „Nicolae Testemițanu” are încheiat un acord de colaborare ș.a.
Potrivit rectorului Ceban, unul dintre obiectivele strategice ale Universității este internaționalizarea, fapt ce presupune activități de mobilitate printre studenți, cadre didactice, admiterea la studii a cetățenilor străini, proiecte de cercetare în parteneriat cu instituții științifice de peste hotare etc.
„Cercetarea științifică ocupă un loc important în activitatea universității noastre, deoarece o universitate progresivă nu poate fi concepută fără publicații în reviste internaționale cu factor de impact și indice Hirsch. Recent, USMF „Nicolae Testemițanu” a câștigat un proiect de cercetare în valoare de 2,1 milioane de euro, cu suportul Băncii Mondiale, bani ce vor fi valorificați pentru dezvoltarea cercetărilor științifice. Un alt proiect cu Universitatea de Medicină și Farmacie ,,Grigore T. Popa” din Iași, România, a permis achiziționarea unui microscop confocal Leica – aparat performant pentru realizarea cercetărilor în domeniul biomedicinei”, a punctat rectorul.
Instruirea este un alt domeniul la fel de prioritar în activitatea Universității. După obținerea acreditării internaționale instituționale, acum 3 ani, s-a depus un efort colosal pentru a obține același statut per program de studii, ceea ce sperăm să reușim în această toamnă. În afară de aceasta, în fiecare an este diversificată oferta educațională pentru ca programele de studii să fie mai atractive pentru tineri și a crea o competitivitate mai mare în raport cu alte instituții de învățământ superior din țară și de peste hotare.
Rectorul a exprimat interesul sporit al universității noastre de a intensifica relațiile de colaborare cu parteneri din Republica Azerbaidjan, mai ales cu Universitatea de Medicină din Baku, care la fel este o instituție publică, structura acesteia este foarte aproape de cea a USMF „Nicolae Testemițanu” și programele de studii sunt similare.
În acest context, părțile au discutat și despre crearea oportunităților de instruire a tinerilor din Azerbaidjan la universitatea noastră. Diplomatul a transmis doleanța mai multor conaționali de-ai săi, care ar dori să-și continue studiile la USMF „Nicolae Testemițanu”, deoarece instituția noastră are o reputație bună la nivel internațional pentru calitatea studiilor și absolvenții săi – medici și farmaciști care se afirmă în toată lumea și duc faima Universității.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii