USMF „Nicolae Testemițanu” – un promotor fidel al valorilor Agenției Universitare Francofone
- vizualizări: 912
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova a găzduit evenimentul „Café de la Francophonie scientifique”, ediția a II-a, organizat în data de 27 octombrie de către Biroul Național al Agenției Universitare Francofone (AUF).
Prezentă la manifestare, prim-prorectorul Olga Cernețchi, prorector pentru activitatea didactică la USMF „Nicolae Testemițanu”, a exprimat, în numele Senatului și al comunității universitare, gratitudine și recunoștință Biroului AUF-Moldova pentru că pe parcursul anilor a devenit un partener sigur în dezvoltarea învățământului și cercetării științifice medicale și farmaceutice în limba franceză.
„Universitatea noastră atribuie o importanță majoră cooperării cu AUF, în vederea susținerii rolului limbii franceze în sistemul de învățământ superior medical. Proiectele implementate grație acestui frumos parteneriat au asigurat deschiderea internațională a universității noastre și au adus numeroase beneficii pentru studenți, personalul științifico-didactic și pentru întregul sistem educațional și medical din țară”, a subliniat profesorul Olga Cernețchi.
Conferențiarul universitar Virginia Șalaru, reprezentanta Departamentului Didactic și Management Academic, a prezentat proiectele desfășurate de către studenții de la Filiera Francofonă a USMF „Nicolae Testemițanu” pe parcursul anului universitar 2021-2022. Astfel, cu susținerea AUF, șapte mediciniști au beneficiat de burse de mobilitate în Franța; burse de cercetare doctorală și postdoctorală „Eugen Ionescu”; unii au participat la Forumul internațional al formărilor francofone și la Festivalul științei franceze, evenimente ce au avut loc la Chișinău, și la Festivalul Studenților Francofoni din Europa Centrală și Orientală din București, România. De asemenea, mediciniștii au luat parte activă la atelierul de lucru cu genericul „Mediul nostru de lucru și sănătatea” (Notre milieu de travail et la santé), iar Rodica Eremciuc, studentă-doctorandă la Departamentul Pediatrie, a devenit câștigătoarea concursului „Teza mea în 180 secunde”, și Stela Vudu, studentă-doctorandă la Catedra de endocrinologie, s-a clasat pe locul III, la etapa națională.
Directorul Biroului AUF-Moldova, Claudia Vișan a mulțumit echipei USMF „Nicolae Testemițanu” pentru activitate prodigioasă, implicare și susținerea proiectelor lansate de AUF, și i-a acordat o diplomă de merit rectorului Emil Ceban. De asemenea, diplome de merit le-au fost înmânate Danielei Eșanu-Dumnazev, șefa Catedrei de limbi moderne, Raisei Scutelnic și Alei David, asistente universitare la catedra menționată mai sus; conferențiarilor universitari Valentina Vorojbit, Disciplina de microbiologie, virusologie și imunologie, și Virginia Șalaru, Catedra de medicină de familie; conferențiarul Elena Ciobanu, Disciplina de Igienă și Veronicăi Ichim, responsabilă de Filiera Universitară Francofonă la universitatea noastră.
USMF „Nicolae Testemițanu” este membră a Agenției Universitare a Francofoniei din anul 1997, iar începând cu anul 1998 a instituit și susține Filiera Universitară Francofonă.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii