Concursul pentru crearea logoului CRU și-a desemnat câștigătorii
- 104 просмотра
Centrul de Reușită Universitară (CRU) al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” va avea în curând un logo, grație celor 16 studenți care au participat la concursul organizat în acest sens. Provocarea a fost una pe măsură, deoarece prin design și prin mesajul transmis logoul trebuia să exprime apartenența la USMF „Nicolae Testemițanu” și la Agenția Universitară a Francofoniei, să ilustreze spiritul francofon și dinamismul mediciniștilor.
Pentru că unii au lucrat în perechi - în competiție s-au înscris 13 logouri, iar studenții noștri au demonstrat încă o dată cât sunt de ingenioși și de creativi. Fie că au desenat cu creioane colorate simboluri reprezentative, fie că au utilizat programe de editare a imaginilor - ei au reușit să țină cont de cerințele înaintate și să uimească membrii juriului. Premiul I a fost împărțit de doi participanți: Mihaela Chitoroaga și Marin Dimitriu, care au primit câte un certificat cadou în valoare de 500 de lei fiecare. Pe cea de-a doua poziție s-au clasat șase tineri, menționați cu certificate în valoare de 300 de lei. Într-un final, toți participanții au primit stick-uri USB, carnete și alte cadouri marca AUF. Urmează ca logourile propuse de tineri să fie prelucrate și combinate astfel încât să fie realizat logoul final, care va contribui la promovarea Centrului.
„Am decis să particip la acest concurs deoarece dețin abilitățile de a lucra în programele de modificare a imaginilor și de design și sunt foarte pasionat de acestea”, a declarat Marin Dimitriu, student în anul II la Medicină generală. Tânărul spune că l-a intrigat concursul, mai ales prin faptul că premiile nu au fost anunțate din timp. Chiar dacă nu cunoaște limba franceză, Marin spune că acum are o motivație pentru a o învăța.
Ala David, lector superior universitar la Catedra de limbi moderne, a menționat că acest concurs face parte din planul de activități al Centrului de Reușită Universitară: „CRU este un spațiu francofon și ne-am gandit că ar avea nevoie de un logo reprezentativ. Ne doream ceva mai dinamic pentru studenți și profesori. În plus este și o oportunitate pentru studenți de a se afirma”.
Olesea Simion, reprezentanta Antena Chișinău a AUF, a subliniat că participanții au dat dovadă de receptivitate: „Mă bucur să văd că la USMF Nicolae Testemițanu sunt niște oameni atât de creativi, spiritul creativ se vede foarte bine în logourile pe care le-ați realizat. AUF subvenționează cu mare plăcere astfel de activități pentru că voi sunteți tineri și sunteți cei care pot schimba lucrurile în bine”.
Concursul a fost organizat în perioada 12 septembrie-22 octombrie de Centrul de Reușită Universitară, cu suportul Agenției Universitare a Francofoniei, care a oferit premiile. Juriul a fost constituit din reprezentanți ai USMF „Nicolae Testemițanu” și ai AUF, iar ședința de premiere a fost desfășurată în data de 1 noiembrie curent.
[nggallery id=437]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii