Asociația Studenților și Rezidenților în Medicină a obținut Premiul național pentru dezvoltarea sectorului de tineret
- 756 просмотров
Asociația Studenților și Rezidenților în Medicină (ASRM) din Republica Moldova a devenit deținătoare a Premiului național pentru dezvoltarea sectorului de tineret, ediția 2020, la categoria Comunitatea studențească, decernat organizațiilor care activează în mediul studențesc sau implementează proiecte cu caracter public atât în interesul studenților, cât și al tinerilor. Mențiunea, de rând cu un premiu în mărime de 15 mii de lei, a fost acordată pentru realizarea proiectului „Bazele medicinei de urgență pentru liceeni”.
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova (MECC) a organizat, în data de 8 noiembrie curent, cu prilejul Zilei Naționale a Tineretului (marcată anual în a doua duminică a lunii noiembrie), Gala Premiilor naționale pentru dezvoltarea sectorului de tineret, transmisă on-line. Evenimentul, desfășurat anual, are drept scop sporirea prestigiului activității în cadrul sectorului de tineret, stimularea activității creative, promovarea experienței avansate şi inovatoare, precum și motivarea resurselor umane din sectorul de tineret pentru autoformare şi dezvoltare, cei mai activi tineri din țară fiind remunerați cu premii bănești.
În deschiderea festivității, Ivan Gheorghiu, secretarul de stat pe domeniul tineretului și sportului la MECC, a subliniat că Gala Premiilor naționale pentru dezvoltarea sectorului de tineret se desfășoară anual, în vederea stimulării tinerilor care au promovat și au implementat proiecte cu și pentru tineri, și încurajării participării acestora în viaţa socială, economică şi culturală a ţării. „Investiția ministerului în domeniul tineretului este una de durată și indispensabilă, deoarece voi, tinerii, sunteți acei care aveți destul curaj, forță și hotărâre de a merge înainte cu idei noi și novatorii”.
Prorectorul pentru activitate socială al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, Marcel Abraș, a fost cel care a oferit trofeul reprezentanților ASRM și a constatat că acesta este un eveniment al prezentului și al viitorului Republicii Moldova, al tinerilor proactivi din țară, care își dedică timpul lor liber în scopuri nobile. Prorectorul a accentuat importanța activităților extracurriculare ale studenților în dezvoltarea abilităților de comunicare, de organizare, de lideri și a apreciat, în acest sens, contribuția substanțială a Ministerului Educației, Culturii și Cercetării de a investi în tineri, de a-i susține, de a-i motiva să participe la diverse acțiuni. „Aceste investiții nu sunt vizibile imediat, dar dau roade foarte bune în timp”, a conchis prorectorul Abraș.
La rândul său, Gheorghe Buruiană, președintele ASRM, a exprimat recunoștință MECC, din partea echipei pe care o conduce, pentru apreciere și susținerea proiectului „Bazele medicinei de urgență pentru liceeni”, venind cu promisiunea că suntem gata cât de curând să ne apucăm de lucru și să-l implementăm la nivel național.
În cadrul proiectului ,,Bazele medicinei de urgență pentru liceeni”, ediția a doua, implementat în perioada 1 octombrie-24 decembrie 2019, peste 3000 de elevi din 31 de licee din raioanele Hîncești, Anenii Noi, Călărași, Leova, Orhei, Criuleni şi Nisporeni au fost instruiți privind acordarea ajutorului medical de urgență, iar 20 dintre elevi au devenit traineri pentru a instrui, la rândul lor, alte persoane. Proiectul s-a desfășurat în cadrul Programului de granturi pentru organizațiile de tineret, anul 2019, implementat de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, în colaborare cu Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală a USMF ,,Nicolae Testemițanu”.
De asemenea, Premiul naţional pentru dezvoltarea sectorului de tineret a mai fost acordat pentru următoarele categorii: Specialistul de tineret al anului din cadrul administrației publice locale de nivelul II; Lucrătorul de tineret al anului; Centrul de Tineret al anului; Consiliul local de tineret al anului; Primii pași; Perpetuum mobile; Cu drag pentru baștină; Îmi iubesc țara; Spirit liber și Nopți albe.
Mai multe fotografii de la eveniment vedeți pe: https://www.facebook.com/pg/usmf.md/photos/?tab=album&album_id=3642448422474218
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii