LIVE: Workshop de formare profesională în domeniul virologiei moleculare
- 503 просмотра
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova în parteneriat cu Centrul Internațional de Inginerie Genetică și Biotehnologie din Trieste, Italia, desfășoară un atelier privind capacitatea de supraveghere epidemiologică a infecției COVID-19 și altor epidemii: cooperare moldo-italiană. Workshopul de formare profesională în domeniul virologiei moleculare este în regim on-line.
Evenimentul va derula în perioada 21-23 septembrie 2021, între orele 14:00-17:30, cu participarea experților în domeniu.
Potrivit programului, marți, 21 septembrie, va fi abordată tema „Managementul virusurilor în sănătatea publică” (transmisiune live); miercuri, 22 septembrie ‒ „Diagnosticul și supravegherea virusului”; joi, 23 septembrie ‒ „Vaccin și terapie”.
La atelier vor participa cercetători de la departamentele de Microbiologie, Epidemiologie și Boli infecțioase, cadre științifico-didactice și studenți de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, precum reprezentanții autorităților naționale din domeniul sănătății, dar și orice doritor care se va înregistra în prealabil. Link pentru înregistrare: https://zoom.us/meeting/register/tJAldeGvrT0tGtEiAtdVOsYY63RmZZsUOoad
Evenimentul este înregistrat cu 6 credite de educație medicală continuă. Prin acest atelier, ICGEB și USMF „Nicolae Testemițanu” își propun să îmbunătățească capacitățile de cercetare în domeniul bolilor infecțioase și al sistemelor de supraveghere a sănătății și să creeze fundamentul pentru deciziile bazate pe dovezi ale autorităților moldovenești și ale factorilor de decizie din acest domeniu.
Grație sprijinului regiunii autonome Friuli-Veneția Giulia, Italia (Legea regională 19/2000 privind cooperarea pentru dezvoltare și parteneriatul internațional), Grupul de virologie moleculară ICGEB, Trieste, și Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova colaborează pentru a spori capacitățile de cercetare din Republica Moldova în lupta împotriva COVID-19 și pentru a contribui la crearea unei infrastructuri permanente pentru supravegherea coronavirusurilor și altor virusuri umane.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii